Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, face apel către toate autoritățile să se implice cu fermitate pentru aplicarea tuturor măsurilor în vederea combaterii transmiterii COVID-19.

„De asemenea solicit populației sa facă front comun cu personalul medical și împreună să luptăm pentru sănătatea acestui județ. Consiliul Județean Suceava a considerat mereu ca prioritate și a alocat și în aceste zile fondurile necesare Spitalului Județean, dar este nevoie de mult mai mult în această perioadă. Am trimis patru specialiști, medici și asistenți la Institutul Matei Balș la specializare pentru a lucra pe noile echipamente de testare care vor funcționa la spital. Pentru orice decizie luată de autoritățile medicale suntem pregătiți să ne implicăm cu sprijinul financiar”, a subliniat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

În încheiere, Flutur a făcut încă o dată apel la populație și autorități la respectarea fără rezerve a măsurilor adoptate, să se facă front comun în lupta pentru sănătatea acestui județ.

One Response

  1. St.Râmbu

    Papagalule!
    Poate te întreabă și pe dumneata procurorii despre mișmașurile făcute cu Râmbu,atitudinea discreționară,neglijențele grave,risipirea banului public,aroganța…Nu mai faci inspecții,vizite de lucru la spital cu pupinkuriștii din presă după tine,cu purtătorii de țukal,de lopată,cu recuzita de campanie? Nu mai ai curaj? Ce vei face când cifra personalului medical afectat de coronavirus din spital va trece de 100? Acuma sunt 92… De condamnați la quasimoarte de impostura dumitale de politruc lătrău!
    https://realitateadesuceava.net/medic-umilit-de-managerul-vasile-rambu-pentru-ca-a-parcat-pe-locul-lui-mia-spus-javra-ordinara/

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.