Președintele Consiliului Județean Suceava a afirmat că de la preluarea conducerii, gradul de ocupare, în unitățile de cazare a crescut. Flutur a spus că, potrivit statisticilor, în luna august la Gura Humorului gradul de ocupare în pensiuni și hoteluri a fost de 93%. Mai precis, cine a venit în Gura Humorului nu a mai găsit niciun loc de cazare, iar la Sucevița gradul de ocupare a fost de 95 %, în timp ce la Vatra Dornei 92%. Și la Suceava în condițiile organizării de către municipalitate a Festivalului UNICA, gradul de ocupare a fost de 73%.
„În aceste două luni de mandat socotesc și multă lume a spus că în aceste două luni de mandat a fost repusă Bucovina pe hartă. Mă refer la acțiuni de promovare și ele se pot măsura și în numărul de bilete care au fost tăiate. Numai în acestă perioadă la Muzeul de Istorie a Bucovinei și la Cetatea de Scaun au fost vândute 58 de mii, și peste 50 de mii de turiști au venit în pensiuni și hoteluri” a declarat șeful administrației județene.
Lasa un raspuns