Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat miercuri, 30 martie, în plenul ședinței deliberativului județean, că Suceava este tot pe primul loc în țară la accidente grave, iar România pe primul loc în UE. Prin urmare, șeful administrației județene a precizat că trebuie luate măsuri pentru reducerea numărului de accidente rutiere grave din județ.

Flutur a subliniat că în județul Suceava în cursul anului 2021 au fost înregistrate 182 de accidente rutiere grave cu 90 de morți.

„Suntem campioni la accidente rutiere”, punctat Gheorghe Flutur.

Acesta a adresat o rugăminte Autorității Teritoriale de Ordine Publică Suceava să intre în profunzimea cauzelor accidentelor rutiere. Flutur a subliniat că trebuie să se cunoască dacă între cauze sunt lipsa semnalizărilor sau a semafoarelor cum a fost Spitalul Județean, unde trecea fiecare cum voia. 

„Avem de discutat cu primăriile. Domnilor, faceți drumuri de căruțe! Dacă știți că aveți probleme între anumite ore, chemați agenți de ordine să dirijeze traficul și nu le dați drumul oricând și oricum pentru că ești o pradă directă, dacă luăm în calcul cu ce viteză se circulă și ce trafic este în momentul acesta. Să implicăm primarii. Fă și tu, domnule primar, o instruire cu căruțașii, cu bicicliștii, cu motocicliștii, cu teribiliștii. Dacă noi stăm doar pasivi și constatăm nu este în regulă. Ne obligă cifrele să intrăm mai în amănunte și să venim cu soluții. Trebuie să umblăm la cauză să vedem de unde ni se trage”, a precizat președintele CJ.

Gheorghe Flutur este de părere că unii dintre șoferi nu se mai tem de nimeni și de nimic, iar acest lucru are un impact negativ asupra circulației pe drumurile publice din județ.

„Nu vreau să păcătuiesc, dar poate unii nu se mai tem de nimeni și de nimic, poate că unii au luat carnetul cum l-au luat. Dacă tot suntem pe primul loc de fiecare dată înseamnă că nu ne-am dus la cauze până la capăt. Nu-i suficient să faci controale și să raportezi că am făcut peste 2000 de controale și am luat nu știu câte permise. Și? Tot primul ești! Cum faci să nu mai fii primul? Că suntem pe locul 1 în țară la accidente, iar România este pe primul loc în Europa asta trebuie să ne facă extrem de neliniștiți. Cum coborâm de pe podiumul ăsta? Vreau mai multe programe concrete și să implicăm pe toți, de la preoți la învățători până la deținătorul de parc auto”, a subliniat Gheorghe Flutur.

Totodată, președintele CJ a spus că trebuie analizate și cauzele accidentelor ce se petrec în municipiul Suceava, întrucât și numărul acestora a crescut. 

„Mă uit la cauze de accidente în municipiu, poate că graba, blocajele. Poate că regândim fluidizarea traficului. Nu se poate ca în oraș să nu mai facă față benzile de preselecție. Uitați-vă dimineața și la ora 4”, a conchis președintele Flutur.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.