Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că fondurile disponibile prin submăsura (sM) 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” din sesiunea actuală, au fost epuizate, fiind atinsă limita de 200% din alocare.
Pentru sM 4.1a, AFIR a primit on-line în sesiunea din acest an 291 de solicitări de finanțare în valoare totală nerambursabilă de 170,4 milioane de euro. Alocarea financiară, disponibilă pentru sesiunea anuală de depunere a cererilor de finanțare a investițiilor la nivel național a fost de 85 milioane de euro.
„Numărul mare de proiecte, cât și faptul că plafonul financiar pentru depunerea cererilor de finanțare a fost epuizat arată clar un interes major pe care investițiile în sectorul pomicol îl au în ultima perioadă. Dacă la primele sesiuni am constatat o anumită reținere din partea solicitanților, iată că în acest moment lucrurile se îndreaptă în direcția bună. Este și o consecință a faptului că am reușit să simplificăm multe aspecte pe care beneficiarii ni le-au semnalat și să fim mai aproape de ei în acest proces, deloc ușor, al depunerii de proiecte în sectorul pomicol.” a precizat Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Menționăm ca depunerea proiectelor în cadrul acestei sesiunii s-a oprit înainte de termenul limită prevăzut în anunțul de lansare pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse cu un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate a depășit 200% din alocare (excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase).
Sesiunea de depunere a proiectelor pentru investiții în exploatații pomicole prin sM 4.1a a fost lansată în data de 27 decembrie 2017. Termenul limită de depunere a cererilor de finanțare a fost de 30 iunie 2018.
Lasa un raspuns