Președintele Organizației Municipale PNL Fălticeni, Ionel Vasiliu, și-a dat demisia din funcție și din partid, acesta fiind dezamăgit de fuziunea PNL-PSD și nu numai.
„Fiind un om de onoare, cu principii, pragmatic, un om care crede cu adevărat în valori, nu pot trece cu vederea că nu reușim să ne ținem de cuvânt față de oameni, de alegători, i-am mințit, nu pot trece cu vederea peste ceea ce se întâmplă în interiorul partidului (obediență, minciună, interes, falsitate, dictatură) și toate, deopotrivă, nu au de a face cu liberalismul și convingerile mele”, a scris în demisie Vasiliu.
Lasa un raspuns