Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți, inginerul economist Dorin Tibeică, va candida la șefia Spitalului Județean Suceava, alături de medicul Alexandru Calancea, actualul manager interimar al SJU, și de un alt fost manager al Spitalului Rădăuți, avocatul Traian Andronachi.
În cursul dimineții de marți, 28 iunie, cei trei candidați interesați să obțină funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava au vizitat unitatea spitalicească județeană. Trebuie precizat ca în termen de 72 de ore de la anunțarea intenției de a candida pentru acest post, candidații vor primi un raport complet cu situația unității medicale și, în funcție de acesta, urmează să-și elaboreze planul de management.
Concursul pentru ocuparea funcției de manager al celei mai mari și mai performante unități medicale din județul Suceava va avea loc pe data de 8 august, iar viitorii candidați își pot depune dosarul de înscriere până pe data de 25 iulie, urmând ca proiectul de management să fie susținut în ședință publică.
Conform calendarului de concurs, în perioada 26 iulie – 1 august va avea loc verificarea îndeplinirii condițiilor de participare, etapă care va consta în verificarea dosarelor. Pe data de 2 august, pe site-ul spitalului vor fi afișate proiectele de management ale candidaților, iar pe data de 8 august, începând cu orele 11.00, candidații își vor susține public proiectele de management, urmând ca pe data de 9 august să fie afișate rezultatele. Contestațiile se pot face până pe 10 august, iar pe data de 12 august vor fi afișate rezultatele finale.
Demn de menționat este că la ședința din data de 8 august, vor putea participa și persoane interesate de ceea ce se întâmplă la spitalul sucevean, cu condiția să-și anunțe prezența până pe data de 6 august pe adresa de mail concursmanager@spjsv.ro.
Lasa un raspuns