Vești bune de la fostul ministru al Culturii! Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, anunță lucrări de modernizare pe linia de tren Cluj Napoca – Suceava ceea ce va face ca trenurile de călători să atingă viteze maxime de 160 km/h iar cele de marfă de 120 km/h.

„Modernizarea infrastructurii feroviare va avea un impact major pentru regiunea noastră. Condițiile îmbunătățite de călătorie și siguranța sporită a circulației vor duce la sporirea numărului de călători și, implicit, a numărului de turiști, iar creșterea vitezei de deplasare va permite și transportarea unui volum mărit de mărfuri. Mă bucur să văd că lucrările ce vizează linia de tren Cluj Napoca – Suceava avansează cu pași repezi sub administrația Guvernului Ciucă. CFR Infrastructură a semnat un contract pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic în vederea modernizării liniei de cale ferată pe tronsonul Apahida – Ilva Mică (119 km). Contractul, în valoare de 29,6 milioane lei fără TVA, vine după ce în octombrie 2021 a fost semnat un contract de 35,7 milioane lei pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic în vederea modernizării tronsonului Pojorâta – Suceava (85 km), iar în ianuarie 2022 a fost semnat un contract similar, în valoare de 49,3 milioane lei fără TVA, ce viza tronsonul Ilva Mică – Pojorâta (106 km). Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile (85%) și de la Bugetul de Stat (15%), durata de finalizare a contractelor fiind de 23 de luni. Cu o lungime de peste 300 km, această cale ferată care face legătura dintre Transilvania și Moldova prezintă uzură și degradări accentuate, ceea ce face ca trenurile să atingă viteze de 80 km/h doar pe porțiuni scurte, iar cele mai rapide trenuri reușesc să parcurgă distanța totală cu o medie de sub 55 km/h. După modernizare, ar trebui să fie posibilă atingerea vitezei maxime de 160 km/h pentru trenuri de călători, respectiv de 120 km/h pentru trenuri de marfă”, a declarat Bogdan Gheorghiu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.