Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit joi, 22 octombrie, cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în curtea unei societăți comerciale, în municipiul Fălticeni.

Incendiul a fost anunțat la ora 21:43.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat două utilaje (buldoexcavatoare), cu pericol de propagare la trei autocamioane și un autoturism.

Incendiul a fost lichidat la ora 23:05.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit electric produs la un conductor electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat autovehiculele parcate în vecinătate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.