La City Gallery, din incinta Shopping City Suceava, a avut loc miercuri, la ora 17.00, vernisajul Expoziţiei – concurs de artă vizuală „Ecoturism Art”.

Fotografiile şi desenele realizate de elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, ai Şcolii Populare de Artă „Ion Irimescu”, dar şi ai altor unităţi şcolare din municipiul Suceava şi din judeţ (Siminicea, Slătioara), le propun vizitatorilor o călătorie, în imagini, prin zone deosebite ale judeţului Suceava – ariile protejate.

Expoziţia, organizată de Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava, poate fi vizitată în perioada 4 – 22 septembrie.

„Călătoria propusă nu este doar o parcurgere a unor zone atractive, ci şi o călătorie educativă, din care privitorii sperăm să înţeleagă cât de importantă este fiecare piesă, indiferent de cât de micuţă ar fi, din angrenajul acesta extraordinar care este natura”, a spus Camelia Răceanu, managerul proiectului „Ariile protejate din Bucovina în secvenţe picturale”.

La vernisajul expoziţiei din City Gallery a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care i-a felicitat pe organizatori, dar şi pe participanţi pentru rezultatele muncii lor.

„Cred că este prima oară când vorbim, la Suceava, de asocierea ecoturism art şi este foarte bine că mergem pe acest impact vizual, pentru că o fotografie spune cel puţin cât 1000 de cuvinte. Îmi doresc ca acest concept să meargă mai departe şi aveţi tot sprijinul nostru”.

Viorel Varvaroi, managerul Centrului Cultural Bucovina, a anunţat că toate lucrările expuse au fost achiziţionate de instituţia pe care o conduce şi vor intra într-un circuit expoziţional la nivel naţional, urmând să aibă rezervat şi un loc aparte pe site-ul CCB.

Expoziţia – concurs de artă vizuală „Ecoturism Art” a fost realizată în cadrul proiectului „Ariile protejate din Bucovina în secvenţe picturale”, program Spaţii verzi – Componenta Arii Protejate Naturale, proiect implementat de Fundaţia Speologică „Club Speo Bucovina”, în parteneriat cu Administraţia Parcului Naţional Călimani, Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, Direcţia Silvică Suceava şi Shopping City Suceava.

Catalin Nechifor, prezent la vernisajul expozitiei Ecoturism Art din City Gallery - SCS DSCF6323 DSCF6333 DSCF6355 DSCF6360 Fotografiile si desenele din cadrul expozitiei Ecoturism Art pot fi admirate pina pe 22 septembrie la City Gallery, in cadrul SCS - SVLV

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.