În acest an, a 15-a ediție a evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor” are loc pe 18 mai, când muzeele și entitățile culturale din țară sunt deschise gratuit și până la ore târzii, pentru expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, dans, piese de teatru și concerte.

Prima comună din județul Suceava care se alătură evenimentului național este stațiunea turistică Poiana Stampei, unde, începând cu ora 21 Muzeul Satului a fost deschis pentru vizitare, după ora 21:00. Mai mult decât atât, Grupul Folcloric “Flori de pe Dorna” a prezentat o șezatoare, alături de alți artiști locali. Toate obiectele vechi pe care le deține colecția Muzeului vor fi puse în evidență prin activități specifice.

„Spunem DA, de fiecare dată, la tot ce este frumos și se regăsește și în comunitatea noastră. Sunt bucuros să pot spune că și oamenii din comună au îmbrățișat ideea. Așa se face că pe lângă faptul că muzeul a fost deschis, cei care ne-au vizitat au avut parte și de un program artistic deosebit. Nu suntem străini de evenimentele prin care traditiile și obiceiurile sunt valorificate, așa că un eveniment în plus a fost binevenit. În plus, cred că lumea ar trebui să perceapă muzeele ca pe niște spații primitoare și de aceea încurajez din toată inima această inițiativă”, a declarat primarul comunei Poiana Stampei, ing. Viluț Mezdrea.

Cu această ocazie participanții au lansat și 50 de lampioane colorate.

Noaptea Europeană a Muzeeloreste un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Evenimentul este patronat, în mod tradiţional, de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Noaptea Europeană a Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc anul pe 18 mai.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.