Sâmbătă, 8 mai, în jurul orei 21.00, un tânăr de 20 ani,  din comuna Sucevița, conducea autoturismul pe DN 2 E, de pe raza localității Clit, având direcția de deplasare dinspre comuna Marginea înspre orașul Solca. În partea din dreapta față se afla, în calitate de pasager, un minor de 17 ani, din comuna Arbore.

La un moment dat autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a intrat în coliziune cu tractorul agricol prevăzut cu disc și grapă, condus de către  un bărbat de 25 ani, localnic, care a pătruns pe DN 2 H de pe un drum comunal.

În urma impactului autoturismul a fost proiectat în șanțul de pe partea stângă a direcției de deplasare și apoi într-un stâlp.

Pasagerul din partea dreapta a autoturismului, a fost proiectat din autoturism suferind vătămări grave, iar în urma manevrelor de resuscitate efectuate de către cadrele medicale ajunse la fața locului, în jurul orei 22.20 a fost declarat decedat.

Conducătorul auto de 20 de ani a suferit vătămări corporale ușoare fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți. Conducătorul tractorului agricol, nu a suferit vătămări în urma accidentului rutier.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de ,,ucidere din culpă” și ,,vătămare corporală din culpă”.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.