Aparatul de specialitate al Consiliului Județean Suceava a suferit o serie de modificări, începând cu luna octombrie 2013. Noul plan de ocupare a funcțiilor publice pentru anul 2014, votat în unanimitate în şedinţa consilierilor județeni, aprobat ca urmare a modificării organigramei și a statului de funcții, prevede un număr de 5 directori executivi, care vor conduce cele 5 mari direcții de specialitate. Ne referim aici la Direcția juridică, Direcția economică, Direcția managementul proiectelor, Direcția tehnică și Direcția organizare și resurse umane.
Direcția organizare și resurse umane este condusă de Mihaela Elena Beldiman, care lucrează în administrația publică locală încă din anul 2002, ocupând în decursul timpului mai multe funcții de conducere. În subordinea doamnei Beldiman se vor afla alte servicii și compartimente specializate, D.O.R.U. fiind cea mai mare direcție din cadrul CJ Suceava. Vorbim despre Biroul de relații cu instituțiile publice, Serviciul Administrativ și deservire, Biroul resurse umane, dar și Compartimentul salarizare, Biroul IT și Serviciul programe, dezvoltare durabilă și managementul calității, care se ocupă și de gestionarea programului operațional PEAD, la nivelul tuturor administrațiilor locale din județul Suceava.
.
Direcţia juridică este condusă de Petru Tanasă, care lucrează în Consiliul Judeţean din mandatul 2004-2008, și are ca atribuții gestionarea serviciului juridic și contencios, compartimentul audiențe și secretariat executiv ATOP, compartimentul de registratură și arhivă, dar și compartimentul documente clasificate, anticorupţie şi monitorizare a situațiilor de urgență. Petru Tanasă deține experiența necesară ocupării acestui post, iar prioritățile acestuia sunt strict legate de îmbunătățirea procedurilor din cadrul Direcției juridice.
.
Direcția economică este condusă de Rodica Florişteanu, aceasta fiind angajată a Consiliului Județean Suceava de peste 10 ani. În subordinea acestei direcții sunt alte patru compartimente, și anume Biroul buget, Serviciul financiar contabil, Compartimentul impozite și taxe și Compartimentul programe guvernamentale. Ultimul dintre acestea gestionează mai multe programe, printre care și programul „Corn și lapte”, la nivelul tuturor unităților de învățământ din județul Suceava.
.
Direcția managementul proiectelor este condusă de Gabriela Dugan și are în subordine trei departamente importante. În primul rând, este vorba despre Serviciul proiecte, în cadrul căruia funcționează compartimentul de implementare a proiectelor. De asemenea, Gabriela Dugan va răspunde de Compartimentul parteneriate, dar și de Serviciul CNIPT, care se referă la informarea și promovarea turistică la nivelul județului Suceava, serviciu ce răspunde și de compartimentul Salvamont. Gabriela Dugan lucrează în cadrul Consiliului Județean de foarte mulți ani, îndeplinind funcții de conducere și în mandatul 2004-2008.
.
Direcţia tehnică este condusă de Elena Zahariuc, care se ocupă de Serviciul Tehnic și investiții, în cadrul căruia funcționează și biroul tehnic al Consiliului Județean, compartimentul transport public județean care autorizează și avizează transportatorii de pe teritoriul județului Suceava, dar și Serviciul UIP, care se referă la gestionarea deșeurilor. La fel ca toți ceilalți directori, Elena Zahariuc lucrează de mai mulți ani în cadrul Consiliului Județean Suceava, îndeplinind această funcție și în mandatul lui Gheorghe Flutur.
.
Cei cinci directori executivi promovați de actuala conducere a Consiliului Județean Suceava se consideră a fi cei mai în măsură a gestiona activitatea acestor departamente de specialitate. Mai multe ne spune vicepreședintele Alexandru Rădulescu, în următorul material video.
Lasa un raspuns