Unui bărbat din Suceava i-a fost furat telefonul de 1.500 de lei de pe o masă dintr-un bar.

Joi, în jurul orei 13.00, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de Dumitru C., de 38 ani, din localitate, despre faptul că, în noaptea precedentă, în timp ce se afla în incinta unui bar, persoane necunoscute i-au sustras de pe masă telefonul mobil, în valoare de 1.500 lei.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că în intervalul orar 23.00 – 04.00, victima s-a aflat în incinta barului, împreună cu un fost colaborator, iar după ce a părăsit localul, a sesizat lipsa telefonului, însă după ce a revenit la bar şi a discutat cu angajaţii, a constatat că telefonul a fost sustras de pe masă de persoane necunoscute.

„Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în vederea identificării autorilor şi  recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.