La data de 29 mai, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată de către o femeie de 43 ani, din municipiul Suceava, despre faptul că în perioada 21 mai – 28 mai, persoane necunoscute au pătruns în imobilul aparținând unui bărbat, situat pe str. Nicolae Iorga, de unde au sustras o centrală electrică și un aragaz, în valoare de 1600 lei.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 28 mai, reclamanta s-a deplasat la imobilul situat pe str. N. Iorga, constatând că sistemul de închidere al ușii partea superioară este distrus. După constatare, reclamanta a schimbat sistemul de închidere, sesizând acest eveniment în 29 mai.

Cu ocazia activităților de cercetare, s-a stabilit faptul că imobilul este în construcție, fiind structurat pe două nivele, respectiv etajul 1 și mansardă. Accesul se face pe o ușă metalică prevăzută cu două sisteme de închidere. Fiind examinată ușa, s-a observat faptul că sistemul de închidere din partea superioară prezintă urme de forțare.

Cercetările sunt continuate de Biroul Investigaţii Criminale Suceava, în vederea identificării autorilor, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi recuperării prejudiciului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.