Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a lansat noi atacuri la adresa unui lider al Partidului Național Liberal, pe care îl critică pentru poziția luată în cazul procesului acesteia cu fostul președinte Traian Băsescu.

Senatorul PSD este de părere că prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu îl apără pe Traian Băsescu, deși fostul Președinte al României i-a distrus acestuia cariera de ministru.

Prin intermediul unei declarații de presă, Gabriela Firea precizează că i-a luat apărarea lui Teodor Atanasiu în anul 2006, când Traian Băsescu l-a suspendat din funcția de ministru pe baza unei plângeri penale .

Regret faptul ca anumite calcule politice il determina pe dl Teodor Atanasiu, prim vicepresedinte PNL, sa-i ia apararea lui Traian Basescu, in legatura cu plangerea penala depusa de mine, pentru amenintare si santaj, cand activam in Comisia de ancheta Nana, din care au facut parte si parlamentari ai PNL.

Liderul liberal condamna formal limbajul folosit de Traian Basescu, ignorand cu buna stiinta faptul ca nu limbajul este problema – cu acesta ne-am obisnuit, din nefericire -, ci caracterul penal al mesajului pe care mi l-a adresat fostul presedinte.

A-i spune cuiva s-o lase mai usor cu activitatea parlamentara, sa stea in banca lui, sa aiba grija, daca vrea sa nu i se intample ceva rau, nu reprezinta nici o declaratie politica, nici un pamflet, ci este o amenintare cat se poate de explicita. Iar Constitutia nu-i ofera nimanui imunitate pentru astfel de fapte.

Sunt cu atat mai mirata de atitudinea dlui Atanasiu, cu cat cel pe care il apara azi cu aplomb n-a avut nicio ezitare sa-l suspende in 2006 din functia de ministru al Apararii, urmare a unei plangeri penale care s-a dovedit neintemeiata. Iar atunci, ca jurnalist, am subliniat, dezinteresat, nedreptatea care i se facea.

Nu ma astept la aceeasi solidaritate din partea domnului Atanasiu. Dar remarc cu amaraciune ca pentru liderul liberal adversitatea fata de PSD, pe baza careia spera sa-si duca noul partid la guvernare, este mai puternica decat cea fata de un om ca Traian Basescu, cel care i-a distrus cariera ministeriala si a girat atatea fapte condamnabile.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.