de Dragoș Huțuleac
Atunci când nu angajează pe pile, statul român recrutează resursa umană evaluând, cu predilecție, cunoștințele teoretice ale candidaților, abilitățile lor practice fiind minimalizate iar aptitudinile de comunicare sunt cu desăvârșire ignorate. Așa că, deseori, în instituțiile statului întâlnim angajați care deși teoretic stiu ce să facă, practic nu reușesc să facă nimic și ca bonus, nici nu reușesc să comunice cum trebuie cu cetățeanul. Poate nu ar strica pe viitor ca grila de evaluare a candidaților ce vor să acceadă în funcții publice să fie compusă din 40% teorie, 30% evaluarea abilitaților practice și 30% evaluarea aptitudinilor de comunicare. Numai zic, nu dau cu parul. Încă!
Nu știu cum se face dar cei care se grăbesc să-ți ofere lecții de viață, de obicei au realizat prea puține lucruri importante, spre deloc și tot ei se îngrămădesc să ofere sfaturi. Îi recunoști foarte ușor după expresia „ți-am spus eu” în caz de eșec și pentru că nu te felicită în caz de reușită, punând-o pe seama întâmplării sau a norocului.
De fiecare dată când faci conștient rău cuiva, inconștient de fapt îți faci rău ție, pentru că în sufletul tău se deschide o rană direct proporțională cu răul făcut. Așa azi, așa mâine, până când sufletul tău se prăbușește și tu cazi odată cu el. Sufletul se păstrează sănătos numai în prezența binelui.
Din greșeli înveți foarte repede! Lecțiile sunt bine structurate, ușor de asimilat (chiar dacă sunt greu de înghițit), au conținut interactiv și sunt întotdeauna centrate pe elev. Evaluarea e și ea cât se poate de obiectivă, pentru că nimeni nu trece clasa dacă repetă continuu aceeași greșeală. Așa că fie înveți din greșeli și iți îmbunătățești viață, fie continui să greșești fară să înveți nimic și renunți la viață.
Este o vorbă din bătrâni care zice că dacă te ferești de dracu, dai de tată-su’. Iar adevaru-i că problemele abia de-acum încep. Pentru că imediat ce te-ai ferit de tată-su’, dai de mă-să, ai scapăt de ăsta, dai de bunică-su’, l-ai fentat și pe el, dai peste vreun verișor ceva și uite așa toată viață, până când ajungi la concluzia că dobitocul ăla de drac, e rudă cu toată lumea.
Majoritatea oamenilor sunt în stare să facă orice pentru a obține un anumit statut, mai puțin să muncească pentru el. Preferă să-l cumpere, fie cu bani, fie prin compromisuri care nu fac cinste moralității, fie prin pile. Aleg scurtăturile, fară să țină cont că ce se obține peste noapte, în altă noapte dispare. Sacrifică tot ce este demn, tot ce au luminos în sufletul lor, pentru a fi gratulați cu apelativul „domnule…” urmat de funcția avută. Renunță la lucrurile cu adevărat importante, pentru o iluzie, care ține maximum câțiva ani. După aia, îi lovește realitatea. Rămân niste nimeni în ochii celor pe care voiau să-i impresioneze. Domnilor, nu țin lecții, dar nimic nu-i mai important ca sănătatea copiilor voștri, ca fericirea partenerului, ca liniștea familiei. Dacă le ai pe astea și te trezești în fiecare dimineață hotărât să muncești onest, în ceea ce te pricepi, statutul vă veni el la tine, nu trebuie să te duci tu după dânsul că să-l cumperi. Că să nu mai vorbim despre respect…
Lasa un raspuns