Mihai Găşpărel, inspector-şef la Garda Forestieră Suceava, a declarat că, din punct de vedere legal, nu s-a putut pronunța atunci când a aflat că, Ocolul Silvic Tihuța Colibița vrea să rezilieze contractul pe care îl are în prezent cu instituțiile care vizează domeniul silvic din județ.

Din punct de vedere tehnic, acesta a spus că distanța prea mare ar putea fi unul dintre motive.

„Distanța de la Colibița până la Vatra Moldoviței este semnificativă. Ca să poți să asiguri supravegherea eficientă a unei suprafețe trebuie să fii cât mai aproape. Dacă sunt sesizări și pădurarul sau șeful de district nu este acolo, nu putem vorbi despre supraveghere”, a declarat Gășpărel.

Inspectorul- șef a mai spus că, din informațiile sale, se dorește trecerea la Ocolul Silvic Vama sau la Ocolul Silvic Bucovina, însă acesta a sugerat ca trecerea să se facă după ce se topește zăpada.

16491331_1261730043863881_1444455513_o„Este o chestie legată de procedură. Când se trece o suprafață de fond forestier între două ocoale se face un control de fond. Cioatele care se identifică, se impută pădurarului. Dacă controlul de fond se face pe un strat de zăpadă, șansele de a se găsi posibile pagube sunt minime. Am cerut să mai amâne această predare, iar dacă nu o vor face, cel care preia, să își asume sub semnătură toate pagubele. Atunci să nu cheme delegații Gărzii să ne arate ce au descoperit”, a mai subliniat Gășpărel.

În încheiere, acesta a mai spus că nu poate să le impună celor de la ocol să facă preluarea în primăvară, doar le-a sugerat.

Totodată, Primăria Vatra Moldoviței a avut pe ordinea de zi a ședinței din 18.01.2017 trecerea de la Ocolul Colibița.

 

 

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.