Joi, 15 mai, o delegaţie a Gărzii Naţionale din statul Alabama, Statele Unite ale Americii, formată din opt membri şi condusă de generalul maior două stele Perry Smith, a efectuat o vizită în judeţul Suceava.

Delegaţia americană s-a întâlnit la sediul Palatului Administrativ cu prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Ioan Nechifor, şi şefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne din judeţ, tema întâlnirii fiind axată pe managementul situaţiilor de urgenţă.

În schimbul de opinii s-a creat un punct de contact între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi Garda Naţională a statului Alabama, cu posibilitatea de promovare a unui parteneriat pe linia acordării de asistenţă tehnică specifică gestionării diferitelor tipuri de situaţii de urgenţă, precum fenomenele meteo şi hidro periculoase, incendiile de pădure, asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare, mişcări tectonice şi altele.

Partea americană a apreciat atât potenţialul economico-geografic al judeţului Suceava, cât şi spiritul de echipă manifestat în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi s-a arătat încrezătoare în concretizarea pe viitor a unui rezultat palpabil, în urma discuţiilor purtate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.