Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, şi-a exprimat propriile opinii vizavi de proiectul de modificare a cărţii de identitate, act care se află în stadiul de proiect.
În discuţiile apărute în spaţiul public vizavi de noua carte de identitate, şi-a spus opinia şi IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Înaltul ierarh este de părere că modificările gen/sex din buletin nu sunt binevenite.
„Sunt de neacceptat. Toate aceste modificări vor să ne modifice nouă o tradiţie a neamului nostru şi nu sunt binevenite, îi derutează pe oameni împotriva a aceea ce a fost normal, statuat, tradiţional. Este de neacceptat“, a spus el intervievat de Antena 3.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, este de părere că problema cărţii de identitate nu este una de natură religioasă, ci administrativă.
„Ceea ce stârneşte o deplin justificată reacţie de nedumerire, reticenţă şi chiar revoltă în rândul populaţiei este introducerea pe noua carte de identitate a artificialei noţiuni de «gen», care o înlocuieşte abuziv în acest context pe cea firească de «sex». Oamenii, ca persoane, nu au gen, existent doar în gramatică, nu şi în biologie, ci doar sex: masculin şi feminin. Noţiunea de ‘gen’, vehiculată azi progresiv & progresist în spaţiul public, este un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice, smintitoare ideologii numită (trans)genderism, prin care se încearcă inducerea nefastei idei a genului fluid, adică a aşa-zis posibilei schimbări a sexului camuflat în «gen»“, a precizează Bănescu.
„Problema cărţii de identitate nu este una de natură religioasă, ci administrativă. Nu este vorba despre «Cartea vieţii», ci despre banala carte de identitate cetăţenească. Este vorba despre «identitatea» noastră de tip cetăţenesc, nu despre identitatea noastră adâncă, spirituală, religioasă. Aşa cum au anunţat autorităţile, «se va crea şi posibilitatea de a avea o carte de identitate simplă pentru cetăţenii care nu vor carte de identitate cu cip», mai spune Bănescu.
Părintele Francisc Doboş: „Doamne, tu mi-ai dat sexul iar eu căutam genul“
Şi preotul catolic Francisc Doboş a comentat proiectul de modificare a cărţii de identitate: „O ţineam sus şi tare că sunt Papesa Francisc. Oamenii râdeau de mine, evident. Dar eu am devenit supi şi strigam peste tot că sunt discriminată, gen. Mă înţelegi?! Când biologia m-a trezit să merg la baie am descoperit că eram doar Papa Francisc. Iar când m-am trezit din vis am văzut că eram doar popa Francisc.
Doamne, tu mi-ai dat sexul iar eu căutam genul. Mulţam că mă trezeşti mereu la cine sunt cu adevărat :))) Capisci?!“
Cartea de identitate electronică a fost lansată la Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect pilot. Documentul asigură garanţii suplimentare de securitate şi un acces facil la servicii esenţiale, fiind promisă şi reducerea birocraţiei. Dar un aspect controversat, tot mai discutat în spaţiul public, este înlocuirea rubricii „sex” cu „gen” pe noua carte de identitate, relatează psnews.ro.
Lasa un raspuns