General de brigadă dr. Eugen Şalar a fost trecut în rezervă prin decret al Preşedintelui României, pentru îndeplinirea condiţiilor legale de vârstă prevăzute de Legea nr. 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, iar conducerea instituţiei va fi asigurată de Primul adjunct al Inspectorului şef, colonel Iulian Iacob, până la ocuparea postului prin concurs.
Cu acest priej, cei doi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene au ţinut să mulţumească general de brigadă dr. Eugen Şalar pentru activitatea depusă.
De asemenea, la finalul ceremonialului, fostul inspector şef le-a mulţumit colegilor pentru activitatea depusă.
„Din cei 34 de ani de carieră militară, nu ezit să afirm că cei mai frumoşi ani i-am petrecut în mijlocul dumneavoastră. Privindu-vă, pe dumneavoastră ca un colectiv omogen şi bine pregătit, am convingerea că eforturile depuse împreună în ultimii 12 ani nu au fost în van. Am organizat şi îndeplinit eficient misiunile de ordine şi siguranţă publică, astfel că în prezent inspectoratul este o instituţie reprezentativă pentru Jandarmeria Română. În urma activităţilor de evaluare desfăşurate la nivel central, Jandarmeria Suceava s-a situat constant pe unul din primele locuri între inspectoratele de jandarmi judeţene, din punct de vedere al numărului de misiuni executate şi al eficienţei acestora…” şi a adăugat în încheiere: „……să fiţi devotaţi instituţiei şi preocupaţi de pregătirea dumneavoastră pentru a face faţă cerinţelor zilnice şi dinamicii misiunilor”, și-a încheiat discursul Șalar.
Lasa un raspuns