Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, a semnat joi, 17 octombrie, certificatul de urbanism pentru rețeaua de gaz metan în orașul Cajvana și comunele Botoșana, Comănești, Pârteștii de Jos și Cacica.
Potrivit șefului administrației județene, rețeaua de gaz care va deservi aceste localități va avea o lungime de 111 km și va include 5350 de branșamente. Valoarea totală a acestui proiect este de 120.452.265 lei.
„Realizarea unor astfel de investiții înseamnă fapte concrete care rămân în județul Suceava, 59 de primarii beneficiază de acest proiect.Gazul metan înseamnă o sursă alternativă de încălzire la lemnul de foc folosit până acum. De asemenea, acesta oferă posibilitatea deschiderii şi de mici afaceri care pot folosi gazul metan în diverse procese tehnologice. Această inițiativă are scopul de a moderniza infrastructura şi de a îmbunătăţi condiţiile de trai ale locuitorilor, oferindu-le surse alternative şi mai eficiente de încălzire şi energie”, a transmis președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Lasa un raspuns