În prezența a peste 300 de oameni din Păltinoasa și Capu Codrului, într-o atmosfera incendiară, a fost lansată candidatura pentru funcția de primar a domnului Mihai Drob din partea PNL. A mai fost prezent și senatorul Daniel Cadariu.

Candidatul Mihai Drob, om de afaceri prosper din Păltinoasa a prezentat un program ambițios, cu extindere și punerea în funcțiune a rețelei de apă-canal, atât în satul Păltinoasa dar și în Capu Codrului, introducerea rețelei de gaze naturale, construirea sediului nou de primărie, centru medical modern, parc de panouri fotovoltaice pentru iluminatul public gratuit, și multe altele.

Președintele Flutur a vorbit despre proiectul ,,Păltinoasa la autostradă”, despre parteneriatul pe care vrea să-l încheie cu Mihai Drob și cu Primăria Păltinoasa, despre crearea unei zone turistice la Păltinoasa, despre extinderea stației de captare a apei potabile din râul Moldova și multe alte proiecte.

Gheorghe Flurur a subliniat că în urma demersurilor făcute și Păltinoasa a primit fonduri pe programul Anghel Saligny pentru asfaltarea de străzi și cele mai importante au fost demersurile pentru construirea unui sediu nou de primărie unde Gheorghe Flutur, personal, s-a implicat, argumentând că în momentul de față primăria funcționează într-o sală de sport și, încă din toamna anului trecut, a primit undă verde pentru construcția noului sediul.

Concluzia președintelui Flutur la Păltinoasa este că vom câștiga această localitate.

La comanda PNL Filiala Suceava,
Produs și distribuit de SC LIVE MEDIA PRESS SRL
Cod AEP 21240015

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.