Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, cel care candidează pentru un nou mandat în fruntea CJ, din partea Partidului Național Liberal, a transmis un mesaj cetățenilor județului Suceava, în care îi îndeamnă să îl judece după ceea ce a făcut pentru acest județ până acum.
„Dragi suceveni, peste o lună, pe 27 septembrie, sunt alegeri locale în România. Vă rog să acordați un vot pentru președinția Consiliului Județean Suceava pentru mine și pentru echipa mea. Am fost și voi fi alături de dumneavoastră la bine și la greu. Doresc, din tot sufletul meu, aducerea la normalitate a Sucevei după greau încercare din pandemie. Am făcut împreună cu dumneavoastră multe lucruri bune pentru modernizarea acestui județ. Vin cu experiență, cu hotărâre, cu energie, cu bună-credință, cu frică de Dumnezeu, să ajut județul meu drag, Bucovina mea dragă. Puneți-mă la treabă! Am proiecte mari pentru județul Suceava! Vă rog să mă judecați după ceea ce am făcut pentru acest județ până acum”, a declarat Gheorghe Flutur.
Acesta a precizat că are un program foarte ambițios cu echipa sa de consilieri județeni, dar și cu primarii din județul Suceava, pentru dezvoltarea zonei.
„Mă refer la bunăstarea dumneavoastră, la confortul și siguranța dumneavoastră. Investițiile mari care urmează în județul Suceava se referă atât la Spitalul Județean, un spital de copii și un spital de boli infecțioase, la Aeroportul Suceava – construirea unui nou terminal și dublarea numărului de pasageri care să zboare de pe aeroportul de la Salcea, drumuri județene – doresc să terminăm rețeaua de drumuri care trebuie modernizate. Apă canal. O treime din populația județului este prinsă în marele proiect de apă și canalizare. Gazul metan. Aducerea gazului metan la, cel puțin încă pe atâta populație, cât este astăzi racordată în județul Suceava. Proiecte turistice de promovare a Bucovinei, a întregului județ, de asociere turistică a stațiunilor de interes național, care să aducă și mai mulți turiști și, nu în ultimul rând, marile proiecte de autostrăzi. Vreau ca de numele meu și a echipei mele să se lege autostrada care va face legătura între Suceava și București și autostrada care să lege Suceava de Vatra Dornei și de Occident. Sunt proiecte extrem de ambițioase”, a mai declarat Flutur.
Președintele CJ a precizat că are proiecte și pentru tineri, pentru oameni în vârstă, pentru Universitate, pentru școli, pentru mediul de afaceri și dorește să fie un om implicat, așa cum a fost toată viața.
„De aceea vă chem, cu prietenie și cu mult respect, să veniți alături de mine și să dați un vot, pe 27 septembrie, pe poziția a doua a buletinului de vot pentru Gheorghe Flutur, președinte al Consiliului Județean Suceava și pentru echipa mea la Consiliul Județean Suceava. De asemenea, vă cer un vot pentru echipa de primari liberali din județul Suceava, oameni de toată isprava, cu care doresc să fac parteneriat. Parteneriat voi face cu toată lumea pentru binele județului Suceava. Doresc o relație bună cu societatea civilă, cu Biserica, cu sindicatele, cu patronatele, cu familiile oamenilor și voi lupta pentru ca oamenii să fie respectați. Doamne ajută!”, a conchis Gheorghe Flutur.
de asta pleaca oamenii la munca in vest pentru o bucata de paine? se vede, are pielea sarata de atata munca si proiecte, au tras tara in jos, padurile s-au terminat fratilor, sunt distruse.
cum adica… voi lupta ca oamenii sa fie respectati?!
este cea mai mare minciuna marca gheorghe flutur!!!
cine il protejeaza si-l tine in functie pe directorul de la cadastru, de exemplu? un monument de analfabetism profesional!
asta asa, in semn de mare respect fata de oameni.
a ajuns mocanu sa se laude-n targ ca atata timp cat e flutur la putere el e cel mai tare director de institutie!
gheorghe flutur, adica, dupa ce ca l-ai girat si il protejezi politic pe comunistoidul de mocanu de la cadastru, mai ai tupeul nesimtit sa vorbesti de RESPECT pt. oameni?!
mocanu a dat in boala puterii si nu mai vede altceva decat bani si bani si functii si combinatii tenebroase.
a ajuns muritorul asta vremelnic sa racneasca pe holurile institutiei ca el da afara oricand pe oricine! poftim?!
bai tovarasi, reveniti-va pana nu se apuca vreunul intr-o zi sa va ia de urechi si sa va scoata la aer ca v-ati tampit de la atata stat cu cooorul pe gramezi de bani.
rusine sa-ti fie gheorghe flutur!
si mai vrei votat! pentru ce?
ne-am saturat de respectul vostru MINCINOS cu apucaturi dictatoriale!
pana sa ne mai imbrobodesti cu RESPECTUL FATA DE OAMENI, poate ar fi bine sa cauti in agenda si sa-l potolesti pe finantatorul mocanu vasile de la ospiciu… ca ce e prea mult nici porku nu mai mananca, daa?
apoi, mai vezi cum este cu RESPEKTU’!
dinu zara te-a dat pe fata ca ti-ai luat concediu de hodina imediat ce s-a declarat pandemia si apoi sceneta cu zorescu, cand te-ai metamorfozat brusc in doctor ca sa te testezi peste rand, in acele conditii.
suceava e un oras mic unde toata lumea cunoaste pe toata lumea si in institutii e plin de cumatri, fini, amante, idioti utili, etc. samd. care
spun multe despre ce si cum.
cu acordul dvs. politic, d-le fluture.
in acest context discursul lui flutur este libidinos si ipocrit.
cum a devenit el sensibil cu familiile, cu sotietatea tivila, cu sindicatele, cu patronatele, cu respectul, etc.
mai ca-ti vin lacrimile la ce gogosi toarna. dar nu zice nimic de rimbu, macovei, zorescu, boliacu. si nici chiar de mocanu care pune banu’.
acestui discurs de campanie al lui flutur i se potriveste vorba lui basescu: „la criza ne uitam cu oarecare groaza, dar la cei care ne conduc, trebuie sa ne uitam ca la niste dobitoci si analfabeti…”
repet: a spus-o basescu de curand si pt. ca pe multi ii cunoaste si altfel.
acesta este un citat care i se potriveste in exclusivitate consilierului local vasile mocanu, liderul suprem,
director pe viata, ayatolahul cadastrului, homo deraiatus consilierus contra oriceus.
au condus si rimbu si macovei, si zorescu, boliacu, sustinuti de flutur.
mocanu conduce furtunos si inca atarna la butoane, sustinut tot de un fir de flutur.
asta in legatura cu ce s-a intamplat anul acesta in suceava si cu carantinarea sucevei si cu drepturile fundamentale ale cetatenilor vii si morti din suceava si din institutii.
flutur nu mai merita votat nici daca face spagatul pe buletinul de vot.
cum face el acum parteneriate cu toata lumea, cum manifesta compasiune, prietenie si respect…bleaahh, sarpe viclean.
Cât de mari sunt proiectele tale? Mai mari sau mici decât precedentele,care stabileau standarde ale nesimțirii și cinismului și demagogiei de nedepășit,chiar și în politrucia „bukowineană”?!? Acuma,când ai avut un rol major in punerea pe hartă a zonei Bu-kovida 2020,ce ai mai inventat? Că suntem plini de șosele,de poduri,de spitale care funcționează ca avanposturi ale cimitirelor,de autostrăzi,de turism ,de festivaluri pașunist-semanatoriste,de hop-țup-țupuri și de kitsch pe pâine,de un loc asigurat în siajul județelor Vaslui,Teleorman,Botoșani?
Ce să mai faci când,iaca,ori mai iei un mandat, ori te duci definitiv la groapa de gunoi a istoriei și dumneata încă nu știi sigur ce ești – gauleiter de mucava sau președinte ales indirect al CJ Suceava,nu al Herzoghtum Bukowina ,titlu cu care te-au prostit și ademenit superiorii în grad și funcție,profitând de incultura ta de pădurar scăpat la butoane dar și de personalitatea histrionică pe care o ai,de verbiajul kufurind mulat pe broșurile propagandistice ale PDL?
Nu mai bine te ceri dumneata pe un post de gornist sau de toboșar la Comănești sau,poate,ceri autonomia ținutală pentru hacienda de la Gura Humorului,să te faci sat autonom,ministru de ce vrei dumneata,poți să omori în voie găini,să trâmbițezi succesuri nenumărate,fonduri UE,norvegiene,deturnate,să ai slugi imbrăcate cu ii bărbătești bucovinene,să te lași,in fine,la vatră? Că odată și odată,tot trebuie să se întâmple,cu excepția situației în care ai uitat la ce folosește o supapă de supraplin,chiar și în politrucia în care te scalzi ca sus scrofa în glod,pe căldură mare…
Au mai crezut și alții,îmbuibați,aroganți cât să nu le ajungi la nas cu prăjina,gratiile sunt la fel,după cum zice un anume Nichita Stănescu,astfel:
„Orice om prost este o gratie.
O, tu abundenţă de colivii!”…
Se mai zice că lui De Gaulle,general dar și președinte al Franței,la un moment dat,la o vizită in teritoriu,i-ar fi strigat un simpatizant,îndemnându-l la acțiune:
„Jos prostia!”
”Vast program!”,ar fi comentat generalul…