Pe pista din Vatra Dornei va avea loc, între 2 și 5 februarie 2017, Campionatul Mondial de sanie pe piste naturale.

În total, sunt așteptați 100-120 de sportivi din 25 de națiuni, însă acest lucru nu înseamnă prea mult pentru președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Deși, surse credibile din rândul organizatorilor au declarat pentru SuceavaLive că acestuia i s-a cerut sprijinul pentru acest important eveniment, Flutur nici măcar nu recunoaște acest lucru.

16466507_1262533520450200_307430549_oFiind întrebat cu ce contribuie Consiliul Județean la acest eveniment de talie mondială, care promovează, nu doar municipiul Vatra Dornei, nu doar județul Suceava, ci întreaga țară, Flutur a răspuns în stilu-i caracteristic:

„Nu avem parteneriat. Voi fi și eu prezent la deschidere, am fost invitat, însă nu contribuim în niciun fel. N-avem buget. M-am întâlnit pe holuri cu organizatori care căutau sponsori. Știu în schimb că Primăria s-a ocupat îndeaproape și a găsit resurse”, a declarat Gheorghe Flutur.

La discursuri manipulatoare înainte, la susținere înapoi

Cum era de așteptat, președintele Consiliului Județean va fi prezent la Dorna să le spună miilor de oameni „că se bucură că în Bucovina are loc un asemenea eveniment și că susține din toate puterile omenești acest eveniment”.

Nu este prima dată când Gheorghe Flutur își pune lauri și se laudă cu reușitele altor. De fapt, tot ce se întâmplă bun, frumos, extraordinar, în Bucovina, i se datorează lui. Tot ce este penal, rău, este din cauza altora.

Totodată, se pare că, dacă nu este vorba de un eveniment bazat pe muzică populară, hore și acorduri ardelenești, pentru Flutur nu reprezintă nimic interesant.

Din partea țării noastre, la acest Campionat Mondial sunt prezenți 13 competitori. Este vorba despre întregul lot național al României. Întrecerile sunt rezervate seniorilor, la simplu masculin, simplu feminin, dar și la dublu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.