Ghidul Drumețului pe Via Transilvanica, traseul de 1.000 de kilometri care dezvăluie 2.000 de ani de istorie a Transilvaniei, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, conține de acum și informații despre tronsonul care traversează Bucovina.

Ghidul Via Transilvanica furnizează date despre posibilitățile de cazare și masă, dar și informații istorice și culturale ale diferitelor zone.

Potrivit ghidului, oamenii din Bucovina sunt moldoveni statornici ce au rezistat încercărilor istoriei, iar tradițiile lor sunt duse mai departe peste veacuri.

Traseul este disponibil și pe GPS, iar harta și ghidul pot fi accesate la următoarea adresă:

https://www.viatransilvanica.com/traseu/bucovina/hart%C4%83/.

Reamintim că luni, 22 iulie, a avut loc lansarea Via Transilvanica în județul Suceava, la Mănăstirea Putna, unde invitații au „plantat” prima bornă simbolică a traseului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.