Gropile lăsate de angajații ACET prin municipiul Suceava vor fi asfaltate de constructorii contractați de Primăria municipiului reședință de județ într-un timp scurt. Anunțul a fost făcut de către administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, vineri, 1 noiembrie, într-o conferință de presă.
Irina Vasilciuc a explicat că primarul Vasile Rîmbu a avut discuții cu conducerea operatorului de apă și canalizare și s-a convenit că Primăria, prin constructorii contractați, va aduce strada la starea inițială, va emite factură, iar ACET Suceava va plăti a doua zi.
„Eu am participat la o discuție minimală în care lucrurile au fost tranșate și e în felul următor, la nivel de departamente: «dacă astăzi ne facturați, mâine vă plătim», ne-a spus directorul de la ACET. Noi trebuie să rezolvăm un lucru foarte important: acela de a repara groapa. După ce am reparat groapa, facem situația de lucrări. Deja i-am pus în mișcare pe angajații dela departamentul străzi. E adevărat că ni se pune pe tapet lipsa forței de muncă, însă domnul primar a început deja discuțiile cu operatorii”, a spus administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc.
: revista floare albastra = blue : duminică _ Basarabia alegeri presidentiale tur ii _ Maia Sandu _ are nevoie de o prezență cat mai aproape de 100% la vot ___ https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd –––-: 2h03’am sâmbătă 2 noiembrie 2024 :
: la nivel de primăria municipiului Suceava _ iata_ avem calea de comunicare deschisa _ Nicolae Ciuca PNL președinte Romania 2024-2029 _ din Suceava nu avem candidați _ însă _ in viitor _ vom avea și noi__:
: atât în Chișinău _ cat și in Bălți _ cernăuți _ Iași trebuie sa inițializăm un program de ” spațializare energetica ” _ însemnând _ h2o potabila la robinet _ in locuințe _ : 2h10′: pe istoric _ vedem că doar in Suceava am procedat _după revoluția din decembrie 1989 _ la a înlocui pe arterele principale de circulație auto _ ” infrastructura de trvaraie h2o” _ dacă putem să-i i spunem așa _ la o analiză atenta _ in laboratoare de specialitate _ la simulare in miniatura _ se observa imediat că modul de concatenare al acestor înșurubări _ prin sudura de țevi _ ridică întrebări _: deci s- o preluat în gestiune _ din cate vad in știri _poate și în documente publice _o astfel de stare de lucruri :
: iată de ce e important sa procedăm cu document _ cu baza de de date per operațiuni _ per istoric _proiect din fonduri nerambursabile UE C.E.R.N. & NASA controlul prin satelit al calității h2o pe toroidul suceava- cernauti- balti- chișinău – iasi – suceava ____ https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd __ soluție i _ tunel cern _ afirmație ” dar daca am trece printr-un tub ceramic de diametru aceste concatenari ale tuburilor din fibra de sticla specială alocate Bernoulli cinematici și dinamicii h20o potabila in inițializarea – proiect de înfrățire new York zona metropolitană suceava ?!*_ scrisorica către Ursula von der Leyen UE president comision & Kamila Harris SUA president 2024-2028!*: ” we believe in freedom „_ ” we make to Romania libera !*”:
: partea a doua a expunerii _ după miezul noptii_:2h36’am:
: Pompiliu Constantinescu _ picamer _ modul în care folosim vibrațiile _frecventele folosite _la asfaltare tipografie mușatinii drum _ s-or produs de la batucitorul cu rola de asfalt frecvente de or crăpat țevile la gaz metan in blocuri producând exploziune când gazul metan era în chiuscuveti din afara blocului pentru că în bloc sa fie doar delta h2o calda potabila pentru încălzirea platformelor actuale de bloc proletar _ și care or sa fie și ele înlocuite daca votam PNL __ exemplu de pseudo soluție pentru frecvente Pompiliu Constantinescu de străbatere a acestor structuri bilsevi ale orașului de tip proletari – bolșevic _ centuri ocolitoare _ ceea ce dacă ai rânza in coaie fa un copil _ deci PNL __:ciuca :√:
: la porțile de fier i și ii – s- or folosit metoda Pompiliu Constantinescu pentru a scăpa tunelurile ” tesla C.A.__ exemplu positiv __ in new York _ Times sguare _ doar taxiurile și mașini aprobate special pentru transport alimente și funcții medicale pompieristice au acces _ tot așa _ pentru a nu fute citadela cu vibrații periculoase _ in spectru periculos _ lege românia _ UE _ pentru cei detectați că și teroriști care ar concatena individual sau însumat prin vibrații de utilaje grele de dărâmare a satului bosanci = case chirpici lemn – belimiati pula live _ la beci cu voi _ ciuca președinte asta o fost în golf _ asta o sa va fută de or sa va Sara capacele de or putea și românii să aibă bucurii prin sătucurile lor natale :
: inside’ _ mars mission_ decât _ ocean planetar _ inside’ h2o: hai Kamila Harris SUA president 2024-2029!*: 3h02’am:
: detection _ inside’ mision mars _ cotitura cu Vrancea _ cutremure de pământ detectate in timp real _ = platforma siderurgică Galați și Reșița _ fu furata de contrabandă PSD năstase Dragnea ciolacu :
: ce tare expunere nu- i așa ?!*: https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd :
:” scrisoare _ sesizare _ către Ursula von der Leyen _ pe fondul revenirii la Romania libera _ KGB creează în Suceava propriul impozit _ necompatibil cu impozitul UE și Romania _ :
: in fapt cetățenii din Suceava costata că mafia PSD ” lear cere niște bani pentru căcaturile lor de afișe electorale ” :