Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, salută deschiderea permanentă a Guvernului Orban față de Județul Suceava. De data aceasta se mai repară o gaură financiară făcută de PSD. Este vorba de 5 primării care, din cauza dezastruosului program „Utilități și Mediu”, riscau blocarea conturilor pentru că au de achitat sume mari la bănci.
Pentru achitarea debitelor restante la componenta termie cele 5 localități din județul Suceava vor primi de la Guvern suma de 11,771 milioane lei, astfel:
– Câmpulung Moldovenesc – 3,961 milioane lei
– Rădăuți – 3,148 milioane lei
– Vatra Dornei – 2,471 milioane lei
– Gura Humorului – 1,825 milioane lei
– Siret – 366 mii lei
Reamintim faptul că pentru celelalte 56 primarii afectate de creditul pentru proiectul Utilități și Mediu s-au alocat bani încă de la începutul anului, astfel încât, astăzi, Guvernul liberal asigură sprijinul necesar pentru toate cele 61 de localități aflate în dificultate.
„Utilități și Mediu, un proiect păgubos, marca PSD, în urma căruia 61 de localități au devenit datoare cu 83 milioane de Euro pe 25 de ani, și asta în condițiile în care gazul metan nici nu ajunsese nici măcar până la Câmpulung Moldovenesc. L-a adus administrația liberală în 2010.
Spre deosebire de PSD, Guvernul liberal condus de Ludovic Orban a sprijinit din prima zi, de fiecare dată, județul Suceava. Fie că vorbim de achitarea restanțelor la centura Sucevei și centura Rădăuțiului, fie că vorbim de decontarea cheltuielilor pe Programul PNDL în județul Suceava (indiferent de culoarea politică a primarilor), fie că vorbim de alocarea celor 15 milioane de lei pentru Spitalul din Fălticeni care se tot construiește de 30 de ani, sunt doar câteva exemple care arată preocuparea și respectul acestui Guvern pentru județul Suceava”, a transmis Gheorghe Flutur.
Lasa un raspuns