Miercuri, 30 noiembrie, prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, împreună cu subprefectul, Ionuț Crețuleac, s-au deplasat în zona Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei pentru a verifica situația actuală pe drumurile din județ.

La sediul Primăriei Câmpulung Moldovenesc a avut loc prima ședință operativă la care au participat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului Județean de Poliție, primarul municipiului, Mihăiță Negură, viceprimarul, Nicolai Moroșan, membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență, cât și șefa Secției Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc, Dranca Liliana.

harasim-2

La cea de-a doua ședință operativă, ce a avut loc la sediul Primăriei Vatra Dormei, pe lângă reprezentanții mai sus amintiți, au participat primarul municipiului, Ilie Boncheș, viceprimarul, Marius Rîpan, comandantul Poliției municipiului Vatra Dornei, Amor Niculiță, cât și șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, Dorin Vătavu.

harasim-3

În cadrul ședințelor, reprezentanții instituțiilor au subliniat faptul că echipele sunt pregătite să gestioneze orice situație. Prefectul județului a solicitat ca SDN Câmpulung Moldovenesc să înființeze un nou punct intermediar de intervenție cu material antiderapant în zona Pasului Mestecăniș, ca cel din Pasul Tihuța.

harasim-3

S-a analizat totodată existența stocului de combustibil de la centrala termică a municipiului Vatra Dornei, acesta fiind asigurat în momentul de față pentru o perioadă de 52 de zile. Prefectul județului a solicitat Poliției Rutiere o prezență mai activă în teren în ceea ce privește verificarea privind echiparea de iarnă a mijloacelor de transport ce tranzitează Pasului Tihuța și Mestecăniș, cât și restricționarea accesului în aceste puncte a celor ce nu au adaptate anvelopele la starea drumurilor.

harasim-4

Grupul de suport tehnic al CJSU, condus de prefectul Constantin Harasim, este pregătit să asigure în continuare o stare de siguranță a participanților la trafic, indiferent de condițiile meteorologice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.