Duminică, 20 ianuarie, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată despre faptul că, dintr-un imobil de pe strada Gheorghe Doja, o persoană sustrage mai multe butelii.
Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, după ce a distrus sistemul de închidere a rastelurilor de depozitare, o persoană necunoscută a sustras din curtea imobilului unui localnic de 32 de ani, 8 butelii, ce au fost găsite la fața locului.
Potrivit IPJ Suceava, în urma măsurilor operative întreprinse, autorul faptei a fost identificat de polițiști în scara unui bloc de pe strada Aleea Dumbrăvii, unde s-a refugiat după ce a comercializat o butelie unei persoane, acesta fiind un bărbat de 54 de ani, din municipiul Suceava.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prejudiciul fiind de aproximativ 4.000 lei, iar bărbatul de 54 de ani a fost reținut și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea stabilirii unor măsuri preventive.
Lasa un raspuns