Potrivit unui studiu, 48% dintre românii din mediul urban au un animal de companie. Dintre aceștia, mai bine de jumătate au în grijă una sau mai multe pisici. Iubitorii felinelor trebuie să știe cât de importantă este alimentația corectă a acestora, pentru ca micii blănoși să ducă o viață lungă, sănătoasă și activă. Astfel, este importantă asigurarea unui echilibru perfect al alimentației, cu cinci grupe majore de nutrienți: proteine, grăsimi și uleiuri, vitamine, minerale și carbohidrați.

Veterinarii susțin existența unei strânse legături între dietă și sănătate, inclusiv la animale, astfel că este important să cunoaștem cel mai potrivit regim alimentar pentru prietenii noștri necuvântători. Un alt lucru esențial pentru viața sănătoasă a felinelor îl reprezintă evitarea hrănirii cu alimente pe care le consumă oamenii, pisicile având nevoie de o hrană specială, bogată în proteine și săracă în carbohidrați.

Pet shop-ul online Anima Land  oferă o gamă variată de produse destinate pisicilor, astfel că produse premium, de la branduri de top, sunt importante pentru a satisface și gusturile celor mai pretențioase feline.

Anima Land comercializează atât hrană umedă, cât și uscată, pentru toate tipurile de pisici, indiferent de rasă și oferă consiliere clienților, atât online, cât și telefonic, pentru alegerea celui mai potrivit produs.

 

Hrana uscată

 

Hrana uscată este foarte apreciată de pisici, pentru conținutul echilibrat de proteine, fibre și minerale, destinate unei diete sănătoase. Față de cea umedă, hrana uscată este mai concentrată, astfel că porțiile oferite sunt mai mici. Un avantaj al hrănii uscate este acela că poate fi cântărită ușor, astfel încât pisica să primească exact cantitatea necesară în funcție de greutatea ei.

De asemenea, textura crocantă asigură menținerea dinților sănătoși.

 

Hrana umedă

 

Hrana umedă pentru pisici vine ambalată în plicuri sau conserve,  cele din urmă putând fi găsite în variante de 100 grame, 200 grame sau 400 de grame, în funcție de vârstă, apetit și recomandările medicului veterinar.

Hrana, cu gusturi diferite, de vită, pui, miel, bibilică sau curcan, este împărțită pe categorii de vârstă: junior, adult și senior, fiecare categorie având nevoile ei speciale.

De reținut! Conservele cu hrană umedă, după ce sunt deschise, trebuie acoperite și păstrate în frigider. Spre deosebire de hrana uscată, care poate fi consumată până la data de expirare înscrisă pe ambalaj, atât timp cât acesta este închis sau resigilat după deschidere, mâncarea umedă este indicat este se fie oferită  în primele 24 de ore de la deschiderea ambalajului, mereu la temperatura camerei, pentru o digestie cât mai ușoară.

 

Hrănirea asociată sau mixtă

 

Puteți alege pentru pisica dumneavoastră un meniu asociat, cu hrană uscată dimineața și hrana umedă seara, sau un meniu mixt, în care să amestecați cele două tipuri de hrană. Indiferent de opțiunea aleasă, trebuie să mențineți un control al porțiilor, pentru a fi siguri că animalul dumneavoastră de companie primește cantitatea corespunzătoare de substanțe nutritive pentru a își menține greutatea optimă.

Unele feline preferă hrana umedă, altele preferă hrana uscată. Indiferent de tip, ambele sunt benefice pentru sănătatea acestora. Foarte important este însă să nu uitați să vă asigurați mereu că pisica dumneavoastră are mereu la dispoziție apă proaspătă!

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.