Impresii din Anglia

Debutul a fost nefast deoarece aeroportul Luton este o realizare maximă a ineficienţei, cu lungi trasee pietonale care te poartă între un punct sau altul din itinerariul obligatoriu, total lipsite de scări sau trotuare rulante. Am mai aşteptat şi 45 de minute până am intrat în posesia bagajului de cală, personalul aeroportului fiind incapabil să spună altceva decât „aşteptaţi”. În principiu m-am simţit exact ca un viţel în drumul spre abator şi nu ca un turist care urmează să viziteze o ţară civilizată.
Drumul de la aerogară şi până la parcarea foarte îndepărtată a fost un alt calvar care ar trebui menţionat, pentru că nu toată lumea este tânără şi sportivă, iar un kilometru pe jos prin ploaie, carând bagaje, nu este foarte plăcut. A urmat un drum cu maşina până la Coventry, aproape 3 ore, care a contribuit şi el la senzaţia că nimic nu e cum trebuie. Chiar dacă suprafaţa şoselelor este una de vis pentru noi, faptul că se circulă în sens invers şi mai ales suprafaţa redusă a benzilor de circulaţie sunt factori de stres importanţi pentru vizitatori care se adaugă celor anteriori şi celor două ore din diferenţa de fus orar.
Dacă senzaţia de înghesuit, de îndesat, de pe şosele a fost oarecum atenuată de confortul maşinii şi de prezenţa copilului meu, ea a revenit imediat ce am intrat în Coventry, deoarece atât străzile oraşului cât şi uniformitatea deranjantă a arhitecturii caselor mi-au amintit dureros de vremea lui Ceauşescu. Chiar dacă înţeleg, la nivel intelectual, faptul că dezvoltatorii britanici nu sunt dispuşi să plătească câte un nou proiect pentru fiecare nou cvartal, asta nu explică uniformitatea orizontală care face dificilă orientarea, iar străzile sunt mult prea înguste pentru circulaţie, mai ales cele pe unde circulă autobuzele.
Anglia are unul dintre cele mai mari parcuri de maşini din Europa, poate chiar cel mai mare şi dacă circulaţia se desfăşoară cumva, parcarea este cu adevărat o problemă. Autorităţile au prevăzut parcări mari ici şi acolo, dar ele sunt cu atât mai depărtate de ţintă cu cât obiectivul de vizitat e mai important, astfel că orice excursie incumbă foarte lungi deplasări pedestre. Acesta este motivul pentru care eu am fost nevoit să renunţ de această dată la vizitarea Londrei în favoarea altor atracţii ca Stratford upon Avon sau Sherwood, pădurea renumitului Robin Hood, lăsând pentru o altă dată Stonehenge sau Birmingham.
Altfel, am rămas impresionat de civilizaţia manifestată în trafic de şoferi şi oarecum aiurit de amestecul picant de rase care se întâlneşte pe stradă. Am descoperit ce înseamnă hipermarket, o structură atât de mare încât deplasarea în ea necesită un fel de cărucioare electrice pentru cei mai în vârstă care au probleme cu deplasarea, care culmea şi există. Am fost uimit de politeţea vânzătorilor de orice rasă, descurcându-mă mai uşor cu cei care aveau engleza ca a doua limbă decât cu nativii, dar oamenii au răbdare, obişnuiţi se pare cu amestecul de naţii care locuieşte pe insulă.
Întrucât nu doresc să vă plictisesc, voi continua impresiile într-un articol viitor, concluzionând aici că Anglia este o ţară de văzut dar numai pentru oameni tineri care sunt obişnuiţi să meargă mult pe jos.