ATENŢIE, şoferii care nu înţeleg să renunţe la telefonul mobil în timp ce conduc vor avea timp să se bucure de această tehnologie a comunicării în următoarele 30 de zile, căci vor rămâne pietoni, avertizează reprezentanții IPJ Suceava.

În perioada 11- 13 octombrie 2019, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității – IPJ Suceava împreună cu polițiștii Serviciului Rutier dar și din cadrul subunităților de poliție au desfășurat activități de informare și conștientizare a șoferilor cu privire la riscul rutier reprezentat de folosirea telefonului mobil în timpul mersului, fiind ărezentate și modifucările legislative în acest sens.
Peste 500 de șoferi au fost opriți în trafic, aceștia primind materiale de prevenire și informare.

„Modificările Codului Rutier care interzic folosirea telefonului la volan, în orice mod, au fost adoptate prin act normativ. Textul de lege interzice șoferilor să atingă telefoanele sau alte gadgeturi cât timp aceștia se află la volan. Amenda este de patru puncte de penalizare, adică 820 de lei!
Schimbarea legislativă a venit după numeroasele accidente produse din cauza șoferilor care filmau şi transmiteau live aceste filmări pe reţelele de socializare din mediul online. Modificarea este valabilă nu numai pentru telefoane ci și pentru alte dispozitive cu funcții de redare text, foto, video sau înregistrare, cum ar fi tableta, reportofonul, camera foto sau video.
Practic, șoferilor le este interzis complet să atingă telefoanele sau gadgeturile în timp ce se află la volan. În caz contrar, șoferii vor fi sancționați cu 4 puncte penalizare, ceea ce înseamnă o amendă de 820 de lei, adică de două ori mai mare decât amenzile pe care le primeau șoferii care erau prinși vorbind la telefon fără sistem „hands-free”. Până acum, legislația rutieră prevedea amenda minimă, de două puncte penalizare (410 lei), dar aceasta se aplica doar celor care erau într-o convorbire telefonică folosindu-se de mână și nu de căști sau difuzor”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

La data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1 nr. 675, Ordonanţa nr. 11/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu
modificările şi completările ulterioare. Prin acest act normativ au fost aduse modificări prevederilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 în ceea ce priveşte norma de conduită referitoare la utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii, precum şi în privinţa normelor de sancţionare.

În concret, articolul 36, alin (3) din ordonanţă de urgenţă a fost modificat, după cum urmează: „în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video.

De asemenea, prin acelaşi act normativ de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 a fost introdusă, la articolul 100 alin. (3) lit. h), o formă agravantă a contravenţiei privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil, care prevede faptul că „ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier, ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă, şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
În aceeaşi ordine de idei, contravenţia privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzută de art. 36 alin. (3) a fost trecută într-o clasă de sancţiuni superioară, respectiv în clasa a IlI-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă,
prevăzută la art. 101 alin. (1) pct. 18.

În perioada următoare, poliţiştii vor organiza acţiuni pe linia identificării şi sancţionării atât a conducătorilor auto care folosesc telefonul mobil fără sistemul mâini libere, cât şi a celor care desfăşoară alte activităţi de natură a le distrage atenţia de la condus.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.