La sfârșitul lunii aprilie, primarul comunei Mănăstirea Humorului, Viorel Croitoru, a fost la Compania Națională de Investiții pentru a depune ultimele detalii cu privire la două proiecte importante pentru comunitate. Este vorba despre „Reabilitarea termică a clădirii cu destinație multiplă (sediul primăriei și consiliului local, cămin cultural, bibliotecă)”, prin Programul de Finanțare – Fondul de acțiune în domeniul managementului energiei durabile” și despre proiectul „Construire, amenajare și dotare Centru Medical” în comuna Mănăstirea Humorului, ambele aflate deja pe lista de sinteză.
„Fiecare deplasare pe care o fac mă motivează și îmi dă o satisfacție pe care nu o pot descrie în cuvinte. Am primit asigurări că toate documentele depuse sunt în perfectă ordine, iar în curând vom semna și contractul de finanțare. Urmează să vă ofer detalii și despre proiectul «Construire creșă mică» în comuna noastră, dar toate la timpul lor. Mulțumesc doamnei Manuela Pătrășcoiu, director general al Companiei Naționale de Investiții, precum și domnului senator Daniel Cadariu pentru disponibiltatea de care au dat dovadă în a ne oferi sprijin să realizăm ceea ce ne-am propus. Pentru toate astea și multe altele merită să continuăm împreună!”, a spus primarul comunei Mănăstirea Humorului, Viorel Croitoru.
Lasa un raspuns