De la începutul anului şi până în prezent pompierii militari suceveni au intervenit la mai multe arderi necontrolate şi incendii care au avut cauză folosirea focului deschis, lăsat nesupravegheat, pentru igienizarea terenurilor.
„Transmitem un apel către populaţie, să respecte interdicţiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă când flăcările sunt favorizate de condiţiile meteorologice”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.
Astfel de intervenții sunt dificile deoarece de cele mai multe ori autospecialele pompierilor nu pot ajunge în zona focarelor de incendiu din cauza lipsei căilor de acces, nu exista surse de alimentare cu apă în zonă sau suprafața care arde este foarte mare.
În unele cazuri, cetăţenii ard miriştile, resturile menajere ori vegetaţia uscată, fără a asigura supravegherea, fără a asigura măsurile de apărare împotriva incendiilor, în condiţii de vânt ori amplasând grămezile ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea şurilor, adăposturilor de animale sau furajelor, ceea ce conduce la propagarea rapidă a focului la gospodării şi anexele acestora, înregistrându-se pagube mari. Nu de puține ori, incendiile de miriști și vegetație uscată s-au extins la fondurile forestiere, fiind lichidate cu eforturi susținute ale pompierilor militari, voluntari și comunităților locale, în perioade de timp îndelungate.
Ultimele două incendii s-au produs în cursul zilei de joi, 20 ianuarie, primul, în satul Mihăiești, comuna Horodniceni și s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 5 hectare de miriște. Cel de-al doilea a avut loc în localitatea Dumbrăveni și s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 15 hectare. Pentru lichidarea acestora, a fost nevoie de intervenția pompierilor militari și a lucrătorilor SVSU.
Reamintim faptul că arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
Lasa un raspuns