De două autospeciale și o motopompă au avut nevoie , în această dimineață, militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Iacobeni pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o cabană dezafectată (P+1, din lemn), aparţinând unei societăţi comerciale din comuna Iacobeni.

La sosirea echipajelor, ardeau acoperişul clădirii şi primul etaj, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie. Incendiul a fost lichidat după aproximativ 6 ore. Au ars acoperişul cabanei pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi şi etajul, pe 100 de metri pătraţi. S-au degradat pereţii şi planşeul construcţiei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la un foc deschis în spaţii închise. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat parterul cabanei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.