Potrivit unei informări transmise de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, încep studiile de teren la tronsonul Bistrița – Vatra Dornei din Autostrada Nordului. Acestea se vor derula până la finalul lunii iulie 2025.

Studiile de teren care se fac pe lotul 2 Bistrița – Vatra Dornei din Autostrada Nordului vor fi finalizate abia în 2025, potrivit bistrițeanul.ro.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis o informare în acest sens atât primăriilor localităților aflate pe acel traseu, cât și Consiliului Județean Suceava.

Trebuie precizat că aproximativ 41 de kilometri din Autostrada Nordului sunt pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud și 21 de kilometri pe raza comunelor Poiana Stampei și Dorna Candrenilor, până în satul Roșu al municipiului Vatra Dornei.

CNAIR a mai anunțat că există o obligație legală din partea proprietarilor imobilelor aflate pe culoarul viitorului drum de mare viteză de a permite accesul la realizarea investigațiilor de teren necesare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.