Din verificările efectuate de polițiști, a rezultat faptul că la data de 8 aprilie, primul bărbat a identificat un anunţ în care se ofereau locuri de muncă în Spania, contra unui comision în sumă de 50 euro. După ce a apelat numărul de telefon găsit în anunţ, acesta a stabilit cu persoana cu care a discutat să se întâlnească, pentru a afla mai multe detalii. Cu ocazia întâlnirii, angajatorul i-a precizat că deţine o firmă de construcţii în Spania şi că are nevoie de 35 de oameni, întrucât a contractat o lucrare importantă. După ce în ziua de 9 aprilie, bărbatul în vârstă de 31 ani i-a înmânat comisionul de 50 euro solicitat, i-a propus să-i mai prezinte doi colegi, care s-au arătat interesaţi de oferta de muncă.
Întrucât angajatorul solicita și alte persoane interesate să lucreze în Spania, iar salariul pe care îl oferea, în cuantum de 1.700 euro era mult prea mare în comparaţie cu ofertele din această perioadă, bărbatul interesat de ofertă a aflat că angajatorul nu este o persoană de încredere şi că este posibil să fi fost înşelat, sens în care a anunțat poliția.
În urma măsurilor întreprinse de polițiști, autorul a fost identificat în persoana unui tânăr de 22 ani, din comuna Drăgoieşti, faţă de care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, urmând să se dispună procedural.
Lasa un raspuns