Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a transmis că instanţa a admis recursurile şi a casat hotărârea instanţei de fond, trimiţând cauza spre rejudecare la Judecătoria Timişoara.
„Această soluţie reprezintă un veritabil pas înainte întrucât deschide calea unei rejudecări în fond a dosarului şi totodată posibilitatea reaşezării strategiei în vederea obţinerii unui rezultat final pozitiv.
Prin cererea înregistrată în data de 27.07.2005 Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere în suprafaţă de 163.404, 70 ha.
Prin mai multe hotărâri, Comisia judeţeană Suceava a invalidat anexele nr. 40-1 şi 40-2 aprobate de Comisiile locale de fond funciar, prin care s-a propus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 163.404, 70 ha teren cu vegetaţie forestieră”, a transmis sursa citată.
Întrucât hotărârile emise de Comisia Judeţeană erau nelegale, FBORB având vocaţie la reconstituirea dreptului de proprietate, a învestit instanţa cu o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991.
Potrivit sentinţei civile nr. 11517/09.11.2017 pronunţate de către Judecătoria Timişoara, instanţa a respins plângerea formulată de FBORB ca neîntemeiată şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Fundaţia „ Pro Fondbis 1946 Semper”.
„Această sentinţă nelegală şi netemeinică a fost atacată în faţa Tribunalului Timiş, iar potrivit deciziei acestei din urmă instanţe pronunţată în data de 28.05.2019, au fost admise recursurile şi a fost casată hotărârea instanţei de fond, trimiţând cauza spre rejudecare la Judecătoria Timişoara. Această soluţie deschide calea unei rejudecări în fond a dosarului şi totodată posibilitatea administrării unui amplu probatoriu în dovedirea dreptului de proprietate ce a aparţinut Fondului asupra terenurilor forestiere.
În încheiere redăm textul soluției: Cu opinie majoritară: Admite recursurile. Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Timişoara. Respinge cererea de intervenţie accesorie în interesul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Suceava formulată de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Cu opinie separată : Respinge recursurile”, mai transmite Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
: ______*______revista floare albastra = blue : dupa rapirea bucovinei a avut loc incercarea de acord de la bosanci care a esuat ___________vedem ca in fondul bucovinei sunt pamanturi ale bisericii si ale razesilor _ toate mostenire prin TESTAMENTUL strabaunului nostru STEFAN CEL MARE SI SFANT _ VOEVOD al MOLDOVEI de la 1457 si pana la 1504 „moldova n-a fost a mea si nu este a vbastra ci-i a urmassilor urmasilor nostri in veacul veacurilor _ AMIN !* ” _______RETINEM deci REVENDICAREA celor doua parti pentru pamanturile = BUCOVINA DE NORD ! __________mihai grigore – poet.editor .scientist _ SUCEAVA __________13h27′ ___31 mai 2019 _______*_______ :