Prim-ministrul Republicii Polone, Beata Szydlo, a ajuns sâmbătă dimineață la Suceava, aterizând pe aeroportul „Ștefan cel Mare”. Aceasta a fost întâmpinată de prefectul județului, Constantin Harasim, de ambasadorul Poloniei în România, Marcin Wilczek și de consilierul de protocol al premierului român, Andrei Pop.
Beata Szydło a ținut să îi mulțumească lui Dacian Cioloș pentru invitație.
„Mulţumesc foarte mult domnului premier pentru invitație şi pentru că putem să ne întâlnim în această frumoasă regiune pe care am avut cândva ocazia să o vizitez, să o cunosc. Este pentru mine o vizită care îmi aduce multe amintiri, vă mulțumesc foarte mult domnule premier”, a declarat premierul polonez.
Premierul Dacian Cioloș a declarat la începutul întrevederii cu omologul polonez că relațiile bilaterale dintre România și Polonia sunt foarte intense și există toate premisele pentru întărirea lor și pentru coordonarea punctelor de vedere pe problematica europeană.
„Pacea este foarte importantă și, în mod clar, Uniunea Europeană este un factor de menținere a păcii și de stabilitate, dar, dincolo de aceasta, trebuie să construim și instrumente care să ducă la prosperitate, la creșterea prosperității în UE și care să ne permită să facem față provocărilor care stau în fața Uniunii. Am discutat despre combaterea terorismului, despre migrație, sunt subiecte care nu vor putea fi ocolite în discuțiile privind viitorul Uniunii Europene. (…) Credem că sunt măsuri care pot fi luate în perioada imediat următoare fără modificarea tratatelor europene, măsuri care să ducă atât la o îmbunătățire a funcționării instituțiilor europene și să aducă procesul decizional, instituțional, european mai aproape de cetățeni, dar și măsuri care să ducă chiar la o regândire a unor politici comunitare, politici europene care să țină mai bine cont de realitățile actuale”, a spus premierul Dacian Cioloș.
Conform lui Cioloș, continuitatea proiectului european este un element esențial.
„Pe de altă parte, trebuie să avem o abordare care să fie mai mult decât în trecut legată de așteptările cetățenilor privind Uniunea Europeană. Trebuie să ne concentrăm pe modalitățile de lucru, de pregătire a deciziilor și de aplicare a unor politici care să țină cont în primul rând de așteptările cetățenilor europeni și de decizii care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de viață din Uniunea Europeană”, a precizat Cioloș.
După discuțiile bilaterale purtate de cele două delegații, cei doi premieri au vizitat Mănăstirea Voroneț și au efectuat o vizită în Solonețul Nou, comuna Cacica, unde s-au întâlnit cu reprezentanți ai comunității poloneze din România.
Lasa un raspuns