V-a frapat ceva anume când ați sosit în Polonia, la preluarea mandatului de ambasador al României la Varșovia?
Am venit la Varşovia fără preconcepţii. Eram pregătit să-mi asum de la bun început cunoaşterea aprofundată şi analiza critică a realităţilor din ţara despre care ştiam că se vorbeşte ca despre povestea de succes a estului post-comunist. Prima constatare si, poate, cea mai importantă: realitatea mi s-a părut congruentă cu percepţia. Într-adevăr, în Polonia, progresul, social, economic si politic, este vizibil. Totul pleacă, evident, de la oameni (întreprinzători, solidari, pragmatici), valori (respectate, transformate în reflexe individuale şi cutume comunitare) şi instituţii (reformate, moderne, eficiente). M-a impresionat cultul nediscriminatoriu pentru istorie. E omniprezentă grija până la obsesie faţă de păstrarea memoriei. Varşovia se numără, cred, printre puţinele capitale europene unde există un Institut al Memoriei Naţionale. Vorbim de o prezenţă simbolică în acest oraş, reconstruit din temelii, după distrugerea sistematică, în proporţie de 90%, de către trupele naziste, spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
Cum au evoluat relațiile româno-poloneze în ultimii ani și ce efecte are Trilaterala România-Polonia-Turcia?
Relaţiile bilaterale au evoluat constant în spiritul Parteneriatului Strategic. După părerea mea, nota dominantă este legată de securitate, înteleasă ca domeniu de maximă convergenţă a intereselor şi apropiere a percepţiilor. Frecvenţa contactelor pe acest palier vorbeşte de la sine. Recent, în urmă cu doar două săptămâni, au avut loc consultări de securitate în formatul România-Polonia-Turcia, la Bucureşti, după sesiunea similară din primăvara acestui an, de la Varşovia, ceea ce confirmă valoarea adăugată a dialogului şi coordonării în format bilateral şi trilateral, cât şi în sprijinul politicilor Alianţei Nord-Atlantice. Urmează discuţii bilaterale România-Polonia, pe aceeaşi tematică, la începutul anului viitor. Constatăm, aşadar, că Parteneriatul Strategic funcţionează perfect, cel puţin pe această dimensiune.
Efectul este consistent şi are o descărcare geopolitică, la nivel regional şi euro-atlantic. Polonia şi România confirmă că sunt capabile să se constituie într-un nucleu de iniţiativă strategică în Europa Centrală şi de Sud-Est, de-a lungul graniţei răsăritene a NATO şi UE, a cărei relevanţă pentru securitatea spaţiului euro-atlantic, inclusiv la extremitatea sa sudică, unde Turcia joacă un rol cheie, a crescut exponenţial în ultima perioadă. Mărimea economiilor, capabilităţile militare şi atitudinea faţă de ameninţările din vecinătatea estică le recomandă în acest sens.
În ultima perioadă, Polonia este descrisă tot mai abitir drept un lider regional. Noul președinte al Consiliului European e polonez, noul șef al NATO a făcut prima vizită în Polonia ș.a.m.d.. Care e „rețeta succesului” polonez?
Greu de spus dacă putem vorbi de o „reţetă”. Constatăm doar că, la nivelul societăţii poloneze, combinaţia dintre responsabilitate, continuitate, consecventă, pragmatism şi determinare a produs şi produce rezultate. Nu sunt vorbe mari, ci adevăruri istorice. Să le luăm pe rând.
Poate părea paradoxal, dar Polonia a început reformele cu aproape zece ani înaintea schimbării de regim din 1989. Deşi supuşi diferitelor forme de restrângere a libertăţii începând cu 1981, liderii “Solidarităţii” au pregătit, cu responsabilitate, tranziţia paşnică la democraţie, produsă ca urmare a negocierilor cu autorităţile comuniste, elaborând politicile şi constituind echipele care au avut succes în anii ’90 ai secolului trecut. Apoi, a fost asigurată continuitatea reformelor dincolo de ciclurile electorale. Guvernele care au gestionat succesiv marile transformări au beneficiat de sprijin popular pentru măsuri de austeritate de neconceput în majoritatea statelor din vecinătate, fiindcă se bucurau de legitimitatea rezistenţei anticomuniste. Polonezii au acceptat sacrificii în numele binelui comun şi pentru că, încă din timpul comunismului, cunoscuseră elemente de piaţă liberă, în special în zona serviciilor, şi pământul rămăsese preponderent în proprietate privată după 1945. Existau, aşadar, “insule” antreprenoriale în societate, care aşteptau momentul prielnic să se dezvolte, să se extindă.
Toate acestea au consolidat baza politică şi economică a integrării europene şi euro-atlantice.
Orientarea spre Vest a fost rezultanta largului consens naţional, cultivat şi întreţinut consecvent, de toate forţele politice, fără excepţie, şi percepută ca singura soluţie pentru accelerarea modernizării reale, ireversibile a ţării. Aşa s-a conturat convingerea partenerilor occidentali că Polonia este pregătită să-şi asume costurile adaptării la cerinţele UE şi NATO, altfel spus că nu e parte a problemei ci a soluţiei. De aici şi până la alegerea lui Donald Tusk în funcţia de preşedinte al Consiliului European s-a întins drumul dificil al consolidării credibilităţii Poloniei ca membru previzibil, loial dar pragmatic al familiei euro-atlantice. Parcursul european al Poloniei este presărat cu episoade controversate, dar interesul naţional a fost întotdeauna definit cu precizie, tradus in mize directe sau tranzactionabile pe aproape fiecare dosar important şi urmărit până la capăt, cu determinare, fără complexe, chiar şi atunci când partenerii de negociere erau redutabili.
Ce poate învăța România din modelul polonez?
Depinde ce înţelegem prin modelul polonez. Personal, nu cred că există un astfel de model. În opinia mea, avem de-a face, mai degrabă, cu o succesiune fericită de decizii simple dar inspirate şi luate la momentul potrivit, o serie de oportunităţi valorificate inteligent şi o suită de gesturi curajoase, chiar riscante, toate pe fondul unei culturi instituţionale, politice şi civice de foarte bună calitate. Să vă dau câteva exemple care ţin de politica externă, sperând că voi explica de o manieră convingătoare de ce Polonia a ajuns în actuala postură internaţională.
În primul rând, viziunea. După cum mi-am putut da seama, în politica externă, Polonia este adepta îndrăznelii strategice. Pachetul integrat de interese economice, politice şi securitare este promovat multivectorial, în strânsă corelare cu agenda europeană şi globală. Diplomaţia poloneză funcţionează sub deviza “Servim Polonia, construim Europa, înţelegem lumea.” Astfel se explică, probabil, de ce Polonia a fost în stare să genereze, să introducă şi apoi să menţină pe agenda europeană proiecte relevante pentru UE în ansamblul său, “drapând în culorile europene iniţiative sau interese poloneze (parteneriatul estic, uniunea energetică etc.)”, aşa cum observa recent “The Economist”.
În al doilea rând, oamenii. Examenul de admitere în corpul diplomatic este foarte dur. Pe lângă cunoştinte specifice de relaţii internaţionale şi un nivel foarte ridicat de cultură generală, sunt verificate abilităţi indispensabile în diplomaţia modernă, cum ar fi comunicarea verbală şi non-verbală, creativitatea în exprimarea scrisă, rezistenţa la stres etc. Procedurile privind testarea, selectarea şi pregătirea candidaţilor pentru corpul diplomatic şi consular polonez, inclusiv „on the job training”, sunt laborioase şi se întind pe durata a cel puţin un an. Aceeaşi rigoare caracterizează şi concursurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere în cadrul ministerului. Aşa se explică, în bună măsură, de ce diplomaţii polonezi sunt de o calitate remarcabilă. Desigur, la atragerea de personal competent contribuie şi politica salarială adecvată. În treacăt fie spus, din informaţiile la care am avut acces, rezultă că, în presa polonă, nu au existat discuţii legate de salariile “exagerate” ale diplomaţilor, ci, dimpotrivă, dezbateri pe marginea modului de a le creşte, treptat, până la nivelul mediei europene. Şi mai este ceva. În Polonia, cariera diplomatică are un grad ridicat de predictibilitate. De pildă, se asigură un echilibru rezonabil între numărul şi durata misiunilor în serviciul exterior şi stagiile de lucru în structurile centrale ale ministerului de externe şi sunt respectate strict criteriile în baza cărora se fac avansări în grad diplomatic şi consular. Aplicarea acestor reguli permite mobilitatea în sistem şi recompensarea sau măcar recunoaşterea valorii profesionale dovedite, a performanţei în îndeplinirea sarcinilor complexe, a perfecţionării permanente şi a experienţei.
Apoi, sistemul: circuitul ideilor, cooperarea interinstituţională şi capacitatea reală de a face politică externă. Ministerul de externe polon colaborează pe baze contractuale cu o serie de think-tank-uri, beneficiind de expertiză independentă pe dosarele prioritare, precum şi de legitimitate intelectuală pentru inţiative care se nasc, deseori, din interacţiunea sistematică cu mediul academic polon. Entităţile finanţate prin bugetul MAE de la Varşovia sunt racordate la arii tematice sau comunităţi din sfera relaţiilor internaţionale: asistenţa pentru dezvoltare, reţelele academice de specialitate din străinătate, mediile de presă internaţionale etc. Nu mai surprinde pe nimeni că experţi poloni figurează frecvent printre cei mai influenţi lideri sau formatori de opinie.
Se cuvine menţionată aici maniera impecabilă în care sunt gestionate afacerile europene. Judecând în funcţie de rezultate, îmi imaginez că sunt folosite eficace şi pe scară largă instrumentele specifice activităţii de lobby, precum şi alte modalităţi de creştere a greutăţii specifice a Poloniei în exerciţiul politic comunitar, cum ar fi alianţele defensive şi cele ofensive, cu geometrie variabilă. În plus, nu cred că e lipsit de interes faptul că, din câte am înţeles, europarlamentarii polonezi se întâlnesc periodic şi abordează transpartinic agenda europeană din perspectiva interesului naţional. Efectul cumulat al tuturor întreprinderilor evocate mai sus devine cuantificabil şi se transferă direct în influenţa, vizibilitatea şi respectul de care Polonia se bucură. Nu trebuie, deci, să ne mire că, de câţiva ani buni, Varşovia “punches above its weight” în Europa şi în lume.
În fine, resursele. Bugetul anual al MAE este de 450 de milioane de euro. Anual, Polonia alocă circa 0,1% din PIB în cadrul politicii de cooperare pentru dezvoltare, echivalentul a 385 de milioane de euro. În 2014, bugetul de asistenţă oficială pentru dezvoltare (ODA) al ministerului polon al afacerilor externe a fost de circa 25 de milioane de euro.
Acum veţi zâmbi, probabil, dar, să stiţi, infrastructura şi înzestrarea acesteia contează! Clădirea ministerului de externe este impunătoare, reprezentativă, funcţională. Construcţia s-a extins şi s-a modernizat continuu, în special pentru a face faţă cerinţelor impuse de exercitarea preşedinţiei rotative a UE în 2011
Cum au resimțit relațiile româno-poloneze criza regională, provocată de situația instabilă din Ucraina?
Consecinţa directă este o şi mai mare apropiere a celor două ţări. Anul acesta am aniversat 75 de ani de la exilul polonez în Romania. Criza din Ucraina ne-a făcut să citim în altă cheie lecţiile istoriei. Solidaritatea contează, e necesară dar nu suficientă. De aceea, România şi Polonia şi-au unit vocile în a susţine o prezenţă NATO substanţială pe teritoriul aliaţilor aflaţi la frontiera estică. Deciziile adoptate la Newport sunt şi rezultatul eforturilor conjugate ale Bucureştiului şi Varşoviei. Acum, după alegerile din 30 noiembrie, una dintre preocupările noastre comune prioritare este accelerarea şi, în final, succesul parcursului european al Republicii Moldova. România şi Polonia pot contribui împreună la sprijinirea reformelor în Republica Moldova, la prioritizarea implementării prevederilor AA/DCFTA, precum şi la combaterea corupţiei sau la reforma administraţiei.
În plan bilateral, Parteneriatul Strategic româno-polon are la bază poziţiile şi evaluările similare ale celor două ţări faţă de principalele subiecte aflate pe agenda Uniunii Europene (Vecinătatea Estică, integrarea europeană, securitatea energetică etc.) şi NATO, conducând, în ultimii ani, la o intensificare notabilă a dialogului şi cooperării bilaterale la toate nivelurile.
Pe lângă relaţiile politice, Parteneriatul Strategic are efecte pozitive şi la nivelul cooperării economice bilaterale. Astfel, evoluţia schimburilor comerciale româno-poloneze a fost constant ascendentă, ajungând, în 2013, la un volum total de 3,62 miliarde euro.
În perspectivă, principalele obiective pe relaţia cu Polonia, subsumate Parteneriatului Strategic, rămân aprofundarea dialogului politico-diplomatic la toate nivelurile, promovarea intereselor comune în plan regional şi european pe baza abordărilor convergente în cadrul UE şi NATO, cu accent pe susţinerea unor evoluţii pozitive în statele din Vecinătatea Estică a Uniunii, securitatea energetică şi consolidarea legăturii transatlantice.
Unii analiști au opinat că România și Polonia s-au concentrat pe parteneriatul strategic al fiecăreia cu Statele Unite ale Americii, neglijând relațiile bilaterale. Sunteți de acord cu această remarcă?
Relaţiile bilaterale nu pot fi neglijate. Ne leagă prea multe, o istorie comună, adesea tragică, suferinţe de multe ori comparabile, interese foarte apropiate, percepţii şi sensibilităţi aproape identice. Colaborarea româno-polonă se încadrează acum într-o reţea sofisticată de legături bilaterale şi multilaterale, creionate tematic şi/sau geografic, care se potenţează reciproc, în interiorul UE şi NATO. În viziunea mea, România şi Polonia au un interes material, direct şi aproape existenţial în consolidarea legăturii transatlantice. Relaţiile între Varşovia, Bucureşti şi Washington sunt, pe de altă parte, vitale pentru securitatea euro-atlantică. La graniţa estică a UE şi NATO se naşte un nou context geostrategic în care Polonia şi România joacă un rol determinant. Împreună, cele două ţări pot face diferenţa.
Statele Unite ale Americii au un nou Secretar pentru Apărare, în persoana lui Ashton Carter. Dvs îl cunoașteți din calitatea de profesor al Universității Harvard, unde ați urmat studii de master. Cum vi-l amintiți pe profesorul Carter?
Încerc să vă răspund detaşându-mă de bagajul emoţional pe care întrebarea dvs. l-a reactivat. Studiile masterale la “Harvard University –JFK School of Government” sunt, pentru mine, cel mai important reper al parcursului academic post-universitar de peste trei ani. Pe durata primului semestru, am avut şansa experienţei unice a cursului “Weapons of Mass Destruction”, susţinut de Profesorul Carter. A fost unul dintre cursurile cu care m-am acomodat cel mai bine. De ce? Pentru că era predat de “un practician pentru practicieni”, cu un excelent bagaj teoretic, bogat dar accesibil, şi cu o metoda genială prin simplitatea ei: exersarea abilităţilor de persuasiune în exprimarea scrisă şi verbală în relaţia cu decidenţi politici. Lucram atunci la Ministerul Apărării şi problematica de securitate îmi era foarte aproape. L-am privit pe Profesorul Carter ca pe o sursă valoroasă de cunoştinţe despre “cum se fac lucrurile” (“how to get things done”).
Ce impact credeți că va avea numirea lui Ashton Carter pentru politica SUA în Europa Centrală și de Est? Este dl Carter un bun cunoscător al spațiului ex-sovietic?
Cred că Preşedintele Obama nu putea face o nominalizare mai bună pentru acest portofoliu, după plecarea lui Chuck Hagel. Profesorul Carter a făcut parte din echipa americană care a contribuit la succesul denuclearizării Ucrainei în perioada 1992-1994. Prin urmare, este mai mult decât un bun cunoscător al spaţiului ex-sovietic. Şi aici, The Economist ne vine in ajutor. Potrivit prestigiosului săptămânal britanic, viitorul secretar american al apărării cunoaşte până la detaliu cum funcţionează cea mai redutabilă maşinărie militară din istoria omenirii. Este respectat dar şi temut pentru vasta sa experienţă, bucurându-se de o excelentă reputaţie în rândul personalului civil şi militar de la Pentagon, ca şi printre soldaţii şi ofiţerii americani din teatrele de operaţii. Aceştia îl numesc “the Deliverer”, pentru că, din poziţiile sale anterioare la Departamentul Apărării, a reuşit să depăşească barierele birocratice şi să furnizeze operativ celor din prima linie echipamentele necesare. Îmi permit să adaug, cu titlu personal, că numirea lui Ashton Carter constituie un semnal important pentru Europa Centrală si de Est. În interpretarea mea, reprezintă confirmarea clară, fără echivoc, a interesului strategic sporit acordat de SUA frontierei estice a NATO şi ameninţărilor asociate crizei din Ucraina.
Lasa un raspuns