Candidatul PSD la funcția de primar al Sucevei, Dan Ioan Cușnir, a participat sâmbătă, 5 septembrie, la Fălticeni, la o conferință de presă susținută de președintele PSD, Marcel Ciolacu, alături de alți social democrați cu funcții și, întrucât n-a apucat să-și scrie alt discurs, acesta a reciclat unul vechi pe care l-a rostit în prezența pesediștilor și a mass-mediei.
Astfel, Boby Cușnir a repetat aceeași placă veche pe care o pune în fața camerelor de filmat, crezându-se salvatorul Sucevei și misionarul care va împiedica plecarea tinerilor din Suceava. Ba mai mult decât atât, pesedistul le-a transmis șefilor săi de la București că pe 28 septembrie îi așteaptă la Suceava ca să pună bazele unui parc industrial, proiect demarat deja de către președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
„Ceea ce simțim în stradă în ultimele zile ne confirmă care este principala nevoie a sucevenilor. Sucevenii au nevoie de locuri de muncă bine plătite. Asta vom face începând cu 28 septembrie. Avem obligația să le dăm motive tinerilor să se întoarcă acasă. Asta va fi misiunea noastră. Și după 28 septembrie, vă aștept la Suceava pentru că Suceava are nevoie urgentă de un parc industrial și de un incubator de afaceri. În România sunt 75 de parcuri industriale funcționale, niciunul în Suceava. Avem obligația să demarăm de urgență un parc industrial și un incubator de afaceri. Suceava, în ritmul ăsta, va ajunge un oraș depopulat. Avem obligația să le dăm tinerilor motive să nu mai plece și să se întoarcă acasă. Asta vom face din Suceava”, a spus Boby Cușnir, la conferința de presă de la Fălticeni.
Reamintim că Boby Cușnir își scrie, atunci când ia parte la o conferință de presă, inclusiv „Bună ziua și vă mulțumim pentru timpul acordat”, sau „acum urmează să ia cuvântul consilierul X”, pe foaie, întrucât, cel mai probabil, discursul liber nu este chiar pentru toată lumea.
De asemenea, reamintim că și Boby Cușnir folosește, asemeni multor politicieni, patriotismul „de camuflaj”.
Lasa un raspuns