Miercuri, 31 octombrie 2018, ora 17:00, Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Biroul Francez continuă învățarea limbii franceze sub genericul Le français, c’est facile!.

Sub coordonarea doamnei Mariana Şovea, director CRU, o grupă de 18 copii va aprofunda formule de salut, de prezentare, va cunoaște numerele de la 1 la 10.

Dialogul elev-elev și elev-Léo, ariciul francez invitat, jocul, cântecul, plăcerea de a se exprima în franceză vor facilita și motiva învățarea.

„De la ora 18:00, doamna Corina Iftimia (USV) ne va conduce în universul fascinant al creației literare. A doua întâlnire în cadrul activității Café littéraire francophone își propune, pe de o parte, continuarea activității de lectură din poeți și prozatori francofoni, precum și din creațiile proprii ale participanților, și, pe de altă parte, inițierea unui atelier de creație literară”, transmit reprezentanții USV.

Sucevenii doritori să asiste la astfel de activități sunt invitați la Biroul Francez. Menționăm că BF și CRU sunt parteneri ai proiectului destinat comunității locale „După-amiezi francofone”.

 

Intrarea este liberă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.