Una dintre cele mai costisitoare investiții se va face la Colegiul ”Mihai Băcescu”, unde va fi reabilitată întreaga instalație termică, suma ridicându-se la 500 de mii de lei. Printre unitățile care vor mai beneficia de renovări, se numără Grădinița cu program prelungit ”Pinochio”, Școala Generală nr.2, Grădinița cu program normal ”Voinicelul”, Colegiul Național ”Nicu Gane” sau Grădinița cu program prelungit ”Dumbrava minunată”.
„Am așteptat finalizarea examenelor naționale pentru a demara lucrările de igienizare și investiții la școli, pe care ni le-am propus pe perioada verii. Banii îi avem prinși în buget, așa că nu sunt motive ca lucrările să nu fie finalizate în timp util. Vrem ca elevii să beneficieze de condiții cât mai bune în noul an de învățământ”, a declarat primarul Cătălin Coman.
Lasa un raspuns