Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat o interpelare ministrului Transporturilor, Lucian Șova, referitoare la evaluarea riscului privind lipsa investițiilor la unele piste de aterizare.
Potrivit deputatului sucevean, în ultimii cinci ani, numărul cetățenilor care au optat pentru transportul aerian a crescut substanțial, ajungându-se chiar în situația în care unele aeroporturi din România să testeze capacitatea maximă care poate asigura siguranța acestui tip de transport.
„De exemplu, aeroporturile din Iași, Cluj și București Otopeni gestionează cu tot mai multă dificultate numărul de pasageri care este în creștere de la un an la altul. Acest lucru este cauzat de faptul că, din anul 2011, Ministerul Transporturilor nu a mai acordat niciun fel de atenție investițiilor în transportul aerian: nu s-a demarat construirea niciunui terminal nou de pasageri, nu s-a modernizat nici o pistă de aterizare/decolare, sistemele de ghidaj sunt învechite, capacitatea pistelor este depășită”, a declarat Ioan Balan.
Acesta a semnalat și faptul că îngrijorările în societatea românească au crescut atunci când mass media a evidențiat starea precară a unei piste de la Aeroportul Internațional Otopeni, plină de găuri și denivelări, din care se desprind bucăți consistente ale stratului de uzură.
„Acest lucru a fost confirmat și de managerul companiei Tarom S.A., care a reclamat faptul că, din cauza stării avansate de degradare a pistei de pe Aeroportul Otopeni, compania este nevoită să înlocuiască anvelopele aeronavelor chiar și săptămânal, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare, nejustificate, pentru compania națională. Consider că o asemenea stare de lucruri reprezintă un risc foarte mare la adresa siguranței transportului aerian, la care Ministerul Transporturilor are doar răspunsuri propagandistice și evazive”, a mai declarat Ioan Balan.
Având în vedere faptul că transportul aerian de călători a devenit mijlocul de transport cel mai utilizat de către cetățenii români și luând în considerare că unele aeroporturi din țară fac eforturi uriașe pentru a se menține, ele însele, prin propriile eforturi, într-o stare corespunzătoare de siguranță, deputatul sucevean i-a cerut ministrului Transporturilor mai multe clarificări.
„În condițiile în care, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, Guvernul are la dispoziție fondul de rezervă bugetară care poate fi utilizat tocmai pentru intervenții rapide și neprevăzute, vă solicit să precizați dacă ați solicitat accesarea acestei rezerve bugetare pentru reabilitarea, de urgență, a pistei degradate de la Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni
Vă solicit să prezentați justificările pentru care starea infrastructurii aeroportuare a ajuns într-un asemenea stadiu de degradare, care pune în pericol întreg transportul aerian de călători din România”, a transmis deputatul Balan.
De asemenea, acesta a solicitat și o situație detaliată cu privire la investițiile programate în anul 2018 pentru ameliorarea infrastructurii aeroportuare: număr de piste reabilitate; demararea investițiilor la piste noi de mare capacitate; demararea construcțiilor sau extinderilor unor terminale de călători; construirea sau extinderea de zone cargo. Ioan Balan a precizat și faptul că, într-un răspuns formulat de ministrul Răzvan Cuc în anul 2017, Ministerul se angajase să facă lucrări de modernizare la cel puțin 4 aeroporturi, investiții care au rămas doar la stadiul de intenție.
„Având în vedere faptul că Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare din Suceava este un aeroport modernizat, dar neutilizat la capacitatea sa maximă, vă solicit să precizați ce măsuri de susținere a autorităților județene aveți în vedere pentru a crește numărul de curse care pot opera pe acest aeroport? Fac precizarea că o creștere a numărului de curse externe pe Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare ar crea o punte de legătură între sutele de mii de români plecați în străinătate, care ar dori să aibă posibilitatea de a călători rapid și ieftin către țara lor, România”, l-a mai întrebat deputatul Ioan Balan pe ministrul Transporturilor.
Lasa un raspuns