Evenimentul care a avut loc la Gura Humorului a reunit directori generali, economici și comerciali ai aeroporturilor, dar și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului Dezvoltării, ai Consiliului Concurenței și reprezentanți ai Consiliului Județean Suceava.
În cadrul conferinței au fost dezbatere teme importante legate de aspecte economice, comerciale și achiziții publice din domeniul aviației civile.
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, prezent la eveniment a punctat importanța strategică a aeroporturilor în dezvoltarea transporturilor din România.
De asemenea cei prezenți la conferință au dezbătut și aspecte legate de dezvoltarea aeroporturilor și impactul financiar pe care transportul aerian îl are în dezvoltarea economică a țării.
Totodată reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Dezvoltării au vorbit despre atragerea fondurilor europene care pot fi obținute pentru dezvoltarea infrastructurii aeroporturilor din România. La conferință au participat este 50 de invitați.
„Aeroportul Suceava a fost modernizat și va juca un rol extrem de important în ceea ce privește dezvoltarea economică atât a județului cât și a întregii regiuni. Strategiile de marketing și eforturile pentru dezvoltarea aeroportului, pe care le-am făcut cu sprijinul Consiliul Județean Suceava vor aduce în perioada următoare un număr mare de pasageri și vor atrage din ce în ce mai mulți turiști în zonă, contribuind astfel la promovare regiunii”, a declarat Ioan Măriuța, directorul general al Aeroportului Suceava.