Partidul Mișcarea Populară a lansat joi, 5 martie, o serie de candidați pentru localitățile din județul Suceava, printre care și candidatul pentru fotoliul de primar al orașului Cajvana, în persoana tânărului antreprenor Ioan Mîrza.
„Candidez pentru Primăria Orașului Cajvana pentru a schimba ceva în localitate, pentru a ne putea compara cu orașele europene. Sigur că voi avea în vedere accesarea tuturor fondurilor posibile, asta împreună cu o echipă tânără și dornică, pentru că nu cred că schimbarea poate fi făcută de unul singur. Sunt născut, crescut și educat în Cajvana, iar lucrurile care mă caracterizează sunt transparența și seriozitatea. Îi rog pe toți oamenii să fie alături de mine pentru a putea schimba orașul Cajvana în cel mai pozitiv mod”, a transmis tânărul candidat.
În cadrul aceleiași conferințe de presă au fost lansați și candidații PMP pentru primăriile: Rădăuți, Salcea, Șcheia și Grănicești.
Lasa un raspuns