Social democratul Ioan Pralea a fost ales viceprimar al comunei Coșna. Acesta a fost votat în unanimitate de către consilierii locali, în cadrul ședinței deliberativului de vineri, 1 noiembrie.

Ioan Pralea este născut pe 19 ianuarie 1992 și este inginer zootehnist, fiind absolvent al Facultății de Zootehnie din cadrul USAMV Cluj – Napoca. De asemenea, Pralea are și un master în „Managementul produselor de origine animalieră”. Începând cu anul 2017, acesta a fost consilierul primarului comunei Coșna, Gavril Pardău.

Printre atribuțiile pe care le va avea în acest mandat de viceprimar se numără întreținerea și reabilitarea drumurilor publice, inventarierea și administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al comunei, dar și activitatea de urbanism și amenajarea teritoriului. De asemenea, Ioan Pralea va avea în subordine și serviciul de salubrizare. 

Totodată, viceprimarul de la Coșna este și înlocuitorul de drept al primarului Gavril Pardău pe perioada cât acesta se află în concediu de odihnă sau în alte situații deosebite prevăzute de lege.

Noul viceprimar al comunei Coșna, Ioan Pralea, i-a asigurat pe cetățeni de toată deschiderea și sprijinul său, precizând că activitatea sa se va concentra pe dezvoltarea localității. De asemenea, Pralea a mulțumit colegilor consilieri locali pentru votul de încredere pe care i l-au acordat.

„Împreună cu domnul primar Gavril Pardău vom continua să dezvoltăm frumoasa noastră comună și să creștem calitatea vieții cetățenilor”, a spus Ioan Pralea, viceprimarul comunei Coșna.

One Response

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.