Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan îi acuză pe actualii guvernanți că au copiat mai bine de jumătate din programul de guvernare al PSD. Social democratul a făcut aceste acuzații în contextul în care, în cursul zilei de miercuri, 1 iulie, Guvernul PNL a prezentat planul de relansare economică a României.

„Deoarece că nu sunt în stare să vină cu soluții proprii pentru economia românească, aceștia au copiat mai bine de 60% din programul de guvernare al PSD-ului și au prezentat măsurile respective ca și cum ar fi ale lor. Atâta pot. Să fure munca altora și să se împăuneze cu ea. Ba mai mult, pe lângă plagiatul evident, putem constata că o parte din măsuri sunt deja puse în aplicare de pe vremea guvernării noastre iar ce a mai rămas, repezintă  tunurile PNL-ului date economiei românești în perioada celor 8 luni de guvernare”, a precizat Ioan Stan. 

Senatorul sucevean a adăugat că dovada amatorismului și superficialității liberale este evidentă în respectivul document, pentru că la multe propuneri lipsesc termenele de realizare și nici nu se indică sursele de finanțare a măsurilor prezentate.

„De asemenea, nicăieri în documentul respectiv nu  este prezentată evoluția principalilor indicatori macroeconomici în intervalul pentru care propun programul: PIB,  deficit, datorie, venituri. Ca să nu mai spunem că lipsesc inclusiv principalii indicatori sociali (evoluția salariului minim și mediu, evoluția pensiei minime și a punctului de pensie) și nici nu se discută despre puterea de cumpărare sau de reducerea sărăciei. 

Este pur și simplu un plan de relansare economică făcut pe genunchi, care nu prezintă soluții concrete, ci numai promisiuni fără acoperire. În acest sens stă mărturie faptul că relansarea respectivă, conform programului dumnealor, este prevăzută pentru 2025-2027. Or românii au nevoie ca economia țării să fie pornită acum. 

Acestea fiind spuse, așteptăm cu interes și  programul de „relansare” economică a județului Suceava gândit de liberali, fiind convinși că aceștia vor relua practic aceleași teme ca în 2016, pentru că nu au dus la capăt nimic din ce au promis atunci”, a conchis Ioan Stan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.