Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat marți, 16 aprilie, la sărbătorirea a 20 de ani de activitate a ADR Nord – Est, unde a mulțumit pentru colaborarea bună pe care Suceava o are cu aceasta, atrăgând în ultimii 15 ani peste 100 milioane de euro, granturi din fonduri europene.
„Avem în pregătire alte proiecte în valoare de 50 milioane de euro, aferente exercițiului financiar 2014-2020.
În cadrul evenimentului, am discutat despre proiectele pe fonduri europene și cu domnul Carsten Rasmussen, reprezentant al Comisiei Europene”, a anunțat primarul Ion Lungu.
Acesta a spus și că va participa, miercuri 17 aprilie, la lansarea cărții lui Klaus Iohannis, „EU. RO. Un dialog deschis despre Europa”, ce va avea loc la „Teatrul Național” din București.
Lasa un raspuns