Ion Lungu, primarul municipiului Suceava,  i-a felicitat pe cei care au contribuit la construirea șoselei de centură a Sucevei.

Edilul șef al municipiului a amintit că un rol important la realizarea acestei investiții a avut și el, arătând că aprobarea construirii acestei rute ocolitoare s-a obținut ca urmare a intervențiilor pe care le-a făcut la sfârșitul anului 2006 la Ministerul Transporturilor.

„Pentru mine astăzi un vis a devenit realitate: darea în funcțiune a Rutei ocolitoare nr.1 a Municipiului Suceava. Ca urmare a intervențiilor pe care le-am făcut în calitate de primar la sfârșitul anului 2006 la Ministerul Transporturilor, am obținut aprobarea construirii acestei rute ocolitoare. Era prima rută ocolitoare aprobată în Moldova, înaintea Iașului, Bacăului etc.

Am avut privilegiul ca împreună cu proiectantul desemnat de Guvern, firma Consitrans SRL București, să stabilim la pas traseul rutei ocolitoare. Era unul impunător: 12 poduri (dintre care unul peste râul Suceava), 2 pasaje peste calea ferată, 4 viaducte cu o lungime de 13,17 km. După aprobare, cei de la Ministerul Transporturilor au modificat proiectul, ei fiind titularul investiției, iar Municipiul Suceava beneficiarul, fiind scurtată de la 13,17 la 12,4 km. Au făcut modificări la intersecții și poduri (inclusiv sensul giratoriu de la zidul morții).

Este bine că s-a finalizat, mai bine mai târziu decât niciodată. Dacă firma Collas din Franța nu pleca din România (datorită unui conflict apărut între aceștia și Guvern) ruta era finalizată cu mult timp în urmă. Felicitări tuturor celor care au contribuit la această lucrare măreață (fără a exagera) pentru orașul nostru. Doamne ajută să le facem și pe celelalte: ruta alternativă Suceava-Botoșani (la care este ridicat podul) și ruta ocolitoare nr.2, pe varianta Cumpăratura-Ipotești-Tișăuți-Salcea DN29, spre Botoșani (la care lucrăm, împreună cu Banca Mondiala, pentru obținerea finanțării)”, a declarat Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.